Eugen Tomac a renunțat la pensia specială și cere aleșilor să facă la fel. „Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la ușă”
Eugen Tomac a renunțat la pensia specială și cere aleșilor să facă la fel. „Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la ușă”

Eugen Tomac a renunțat la pensia specială de doi ani și le cere politicienilor să-i urmeze exemplul, „măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la ușă”. Președintele Partidului Mișcarea Populară consideră că doar așa pot fi obținute fonduri suplimentare absolut necesare sistemului medical în plină criză a coronavirusului.

„Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la ușă și ne amenință cu sugrumarea economiei” să fie eliminate toate pensiile speciale, cere liderul PMP, Eugen Tomac. Liderul PMP a amintit că a fost singurul parlamentar care, atunci când s-a votat legea prin care s-au instituit pensiile speciale pentru politicieni, a renunțat la pensia specială.

Eugen Tomac a renunțat la pensia specială – mesajul politic pe contul său de Facebook, arată PsNews.

„Cum am renunțat la pensia specială

Sunt singurul parlamentar care, atunci când s-a votat legea prin care s-au instituit pensiile speciale pentru politicieni, am fost la tribuna Parlamentului și am spus că renunț la pensia specială. Pentru că este un furt!

Acest fapt este consemnat în stenograma Parlamentului României din 19 decembrie 2018 și publicat în Monitorul Oficial, deci eu am renunțat la pensia specială.

PMP a fost primul partid care a propus un proiect de lege, semnat de toți parlamentarii noștri, prin care am cerut eliminarea tuturor pensiilor speciale. Și nu am renunțat niciodată la aceasta ințiativă.

Acum, când toți se înghesuie din nou să spună că vor eliminarea pensiilor speciale, vreau doar să reamintesc că noi am fost întotdeauna împotriva acestei nedreptăți și sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la ușă și ne amenință cu sugrumarea economiei, să oprim risipa banilor și să eliminăm toate pensiile speciale.

#pensiilespecialesuntfurt”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *