Un atac împotriva PSD a lansat președintele PMP, Eugen Tomac
Un atac împotriva PSD a lansat președintele PMP, Eugen Tomac

Un atac împotriva PSD a lansat președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, care a a amintit de inactivitatea partidului care a avut puterea „totală” 7-8 ani de zile, iar acum stă pe margine și critică. „Îmi aduc aminte și acum – în loc să existe o comunicare cât mai eficientă pe chestiuni ce țin de legislație, în Parlament se duceau lupte împotriva actualului cabinet pentru amputarea măsurilor pe care le poate lua statul în vreme de criză”, a declarat Tomac.

Eugen Tomac a vorbit despre criza coronavirusului, măsurile actualului Guvern și reacția PSD luni seara, în emisiunea „Dosar de politician” la B1TV.

„Eu cred că, la această oră, cetățenii vor să audă soluții de la politicieni. (…) Este foarte ușor să stai pe margine și să critici, mai ales atunci când ai avut puterea 7-8 ani de zile, putere totală, și nici n-ai indexat pensiile la timp, nici nu le-ai mărit, ai făcut legi – și eu fac, astăzi, o lege și vă spun că în 2024 vom mări pensiile cu 200%, pentru că așa vreau eu, Tomac, și PMP, dar mă ia lumea în râs, pentru că știe foarte clar că nu există niciun fel de spirit pragmatic și practic în ceea ce privește atingerea unui asemenea obiectiv. De asta, eu cred că trebuie să fim realiști, trebuie să fim extrem de practici, pentru că sunt probleme reale. Sunt zeci de mii de antreprenori care au hoteluri, au cafenele, au restaurante – vor soluții. Eu cred că, cel puțin pe perioada cât sunt închise aceste entități, statul nu ar mai trebui să le ia impozit, pentru că este firesc, aceste entități sunt blocate. Avem nevoie de soluții practice pentru a ieși din acest blocaj, pentru că la ora actuală orice efort am face este evident că șocul care se va produce în economie, șocul social care vine peste noi – pentru că, dincolo de aceste chestiuni care par aparent gestionabile, fie școala online, fie telemunca, ele produc efecte pe termen mediu și pe termen lung”, a declarat Eugen Tomac.

Președintele PMP a explicat că, până la apariția vaccinului, „noi avem de parcurs această viață cu școala online, cu telemunca, cu pagube uriașe în economie, deci evident că lupta este să câștigăm timp până când apare vaccinul, dar cum ne organizăm și ce măsuri luăm acum este absolut fundamental, și aici e nevoie de coeziune, de solidaritate și de o viziune extrem de practică pe măsuri pe care trebuie să le luăm astăzi pentru următoarele săptămâni, pentru următoarele luni. Pentru că am ratat niște timp. În loc să ne concentrăm, putere și opoziție, pe soluții pentru a ajuta economia reală, pentru a ajuta sistemul de învățământ, nu mai vorbesc de sistemul de sănătate, noi am dus lupte sterile în Parlament. Îmi aduc aminte și acum – în loc să existe o comunicare cât mai eficientă pe chestiuni ce țin de legislație, în Parlament se duceau lupte împotriva actualului cabinet pentru amputarea măsurilor pe care le poate lua statul în vreme de criză” a mai spus Tomac, într-un atac împotriva PSD.

Leave a comment

Lasă un răspuns