Exercițiile militare NATO încep pe teritoriul României. Mesajul ministrului apărării către Kremlin

Exerciții militare se vor desfășura pe teritoriul României, a anunțat duminică premierul Nicolae Ciucă. Premierul susține însă că acestea nu au ca scop intimidarea Rusiei.

NATO va desfășura mai multe exerciții militare pe teritoriul României în perioada următoare. Scopul lor nu este escaladarea conflictului militar de la graniță sau intimidarea Guvernul de la Kremlin. Este o încercarea de a aduce într-o stare cât mai operațională forțele de pe teritoriul nostru, a spus ministrul apărării, Vasile Dîncu, potrivit B1TV.

Ruşii vor concentra noi forțe și cred că nu va fi foarte simplu să se ajungă la negocieri, deşi ar fi preferabil. Federația Rusă va trebui să accepte o mediere internațională. Așa cum se vede, este un eșec clar al lui Putin, însă deocamdată, ucrainenii, un popor, au reușit în mod eroic să se opună unei armate, ceea ce a complicat lucrurile. Mobilizare de acum din Ucraina mă face să cred că lupta va dura multă vreme de acum încolo.

Surplusul de forțe NATO care a a venit în România, nu au scopul de a escalada conflictul său impresiona pe nimeni. Este vorba despre interoperabilitate și încercarea de a aduce într-o stare cât mai operațională forțele de pe teritoriul nostru. O să vedem si alte exerciții militare pe teritoriul României” a declarat Ministrul Apărării.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine