joi, octombrie 8, 2026
19.8 C
București

Fără examen în școlile postliceale militare. Explicațiile ministrului apărării

Admiterea în școlile postliceale militare se va face fără concurs. Decizia a fost luată de ministrul apărării pe fondul războiului din Ucraina. Astfel, recrutările sunt mult simplificate, din cauza războiului declanșat de Rusia pe teritoriul vecin.

Potrivit unor noi prevederi legale, în instituțiile de învățământ postliceal militar se va putea intra fără examen de admitere

Fără examen de admitere – așa vor putea cei interesați să devină maiștri militari sau subofițeri să intre în instituțiile de învățământ postliceal militar. În schimb, media de admitere va fi calculată pe baza rezultatelor obținute la examenul de Bacalaureat, arată B1TV.

Ierarhizarea candidaților se va realiza în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și a opțiunilor acestora exprimate în cererea de înscriere.

Prevederile apar într-o dispoziție a ministrului apărării Angel Tîlvăr (PSD) și vin atât pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, cât și pe fondul deciziei NATO de creștere a cheltuielilor militare. Potrivit noului concept strategic al NATO, membrii alianței trebuie să-și extindă și să-și modernizeze forțele armate pe parcursul următorului deceniu.

Ultimele știri

Decizie în PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Nu vom intra în acest Guvern”. Ce se întâmplă la votul de învestire

PNL nu va intra în Guvernul lui Luca Niculescu, dar ia în calcul susținerea din Parlament, anunță Robert Sighiartău.

Motorina ar putea ajunge la 12 lei pe litru. Legătura cu dronele din Marea Neagră

Atacurile cu drone din Marea Neagră cresc costurile de asigurare și transport, iar motorina ar putea ajunge la 12 lei pe litru, avertizează un analist.

Marius Lulea rupe tăcerea despre Călin Georgescu. Fostul lider AUR spune că folosirea sa în negocieri politice îi face mai mult rău

Marius Lulea avertizează că folosirea lui Călin Georgescu drept monedă de schimb politic riscă să îi dăuneze, nu să îl ajute.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine