Donald Trump este cercetat de o comisie parlamentară din Congres
Donald Trump este cercetat de o comisie parlamentară din Congres

Agenți ai Biroului Federal de Investigații (FBI) au descins la reședința fostului președinte american Donald Trump din Mar-a-Lago, în statul american Florida.

Anunțul a fost făcut chiar de fostul lider de la Casa Albă. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează deținerea ilegală de documente clasificate.

„După ce am colaborat şi am cooperat cu agențiile guvernamentale relevante, acest raid neanunțat în casa mea nu era necesar şi nici adecvat. Acestea sunt vremuri întunecate pentru națiunea noastră, în condițiile în care frumoasa mea casă din Mar-A-Lago, în Palm Beach, Florida, este în prezent asediată, vizată de un raid şi ocupată de un grup mare de agenţi FBI. Nu i s-a mai întâmplat aşa ceva până acum unui preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Donald Trump, potrivit Mediafax.

FBI și Departamentul Justiției nu au confirmat informația până la acest moment. Cu toate acestea, acțiunea marchează o escaladare dramatică în monitorizarea lui Donald Trump de către autorități şi intervine în contextul în care se pregătește pentru a candida din nou pentru funcția de președinte.
Percheziția nu înseamnă neapărat că Donald Trump este suspectat de vreo faptă penală sau că va fi pus sub acuzare. În acest sens, oficialii federali vor trebui să prezinte dovezi că a fost comisă o infracțiune.

Un oficial judiciar a declarat, sub protecția anonimatului, că agenții FBI au verificat dacă Donald Trump avea documente prezidențiale suplimentare în reședință sau documente clasificate din timpul mandatului prezidențial. Agenții FBI au verificat cel puțin un seif din reședință.

Departamentul Justiției de la Washington anchetează de la începutul anului prezența unor documente clasificate în 15 cutii recuperate din reședința de la Mar-a-Lago de Administrația Arhivelor Naționale. Legislația federală din SUA interzice depozitarea de documente clasificate în locuri neautorizate, dar Donald Trump ar putea pretinde în instanță că, în calitatea de președinte, el deținea în momentul preluării documentelor autoritatea absolută pentru declasificare.

Donald Trump este vizat şi de o investigaţie federală separată, referitoare la eforturile de a evita validarea rezultatelor scrutinului prezidențial din 2020 și la violenţele produse la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *