Finanțare europeană de zeci de milioane de euro va primi România prin mai multe programe care vor contribui la refacerea economiei după pandemia de coronavirus. Premierul Ludovic Orban a vorbit de trei programe care vor fi derulate în perioada următoare.

În următoarea perioadă România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european. Primul pilon al finanțării este bugetul UE, în cadrul exercițiului financiar multianual 2021-2027, un pilon extrem de important în care România este printre puținele țări care beneficiază de o creștere a alocărilor bugetare, pe coeziune, pe agricultură, în raport cu perioada 2014-2020.

Al doilea pilon este reprezentat de Planul Național de Reziliență și Recuperare, finanțat din „Next generation EU”, facilitatea de recuperare și reziliență, un pilon în valoare de 33 de miliarde.

De asemenea, România beneficiază de finanțare în cadrul programului „Sure”, finanțat de la nivelul Comisiei Europene. Chiar ieri am primit vestea că în cursul săptămânii vom putea accesa primele trei miliarde de euro, iar acest plan va fi folosit pentru susținerea angajaților, a companiilor și a altor tipuri de măsuri care să permită ca în situațiile de reducere a cererii, statul să poată să finanțeze atât angajații cât și companiile pentru a apăra locurile de muncă și pentru a menține companiile până la venirea la normalitate”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Al treilea plan de finanțare europeană a fost explicat de premierul Orban.

„Mai puțin cunoscut este un alt pilon al finanțării care este foarte important. Acesta este Fondul de Modernizare. În perioada 2021-2030, România va beneficia de o finanțare estimată la aproximativ 6 miliarde euro pentru finanțarea unor proiecte în mai mult domenii. Banii vin dintr-un procent de certificatele de CO2. Există 11 țări care beneficiază de această formă de finanțare și beneficiază de 11% din valoarea certificatelor de CO2, României revenindu-i aproximativ 200 milioane de certificate care estimate la valoarea de piața ne duc la garanția unei finanțări de chiar peste 6 miliarde de euro”, a mai spus Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *