Porr Construct, o firmă austriacă, a primit de la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) dublu față de suma din contract. Cel care a făcut anunțul este Marian Mina,  vicepresedintele Comisiei de Infrastructură din Camera Deputaților.
„În urmă 2 ani, era semnat contractul 270/C/2019 dintre Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA și Porr Construct. Era vorba despre 26,7 milioane de lei care urmau să fie plătiți pentru reabilitarea căii de rulare delta. Firma austriacă urma să factureze către CNAB, iar lucrările, așa cum ne-am obișnuit, urmau să fie făcute de către niște companii din România”, precizează Mina.
Deputatul menționează că, până anul acesta, niciun alt contract nu a fost încheiat între CNAB și firma austriacă.
„Subliniez acest lucru deoarece, cu oarecare surprindere, am constatat că managerii de la CNAB au primit factura nr. 202006990729/10 decembrie 2020, emisă de Porr Construct. Pe 22 decembrie, Ordinul de Plată nr. 4132 trimitea suma de 52,8 milioane de lei către conturile Porr Construct.
Întrebarea care se naște este: de ce suma este de două ori mai mare decât contractul acordat austriecilor de la Porr Construct? Suma este fix de două ori mai mare.
Posibilele răspunsuri sunt că, între august 2019 și decembrie 2020, s-a mai făcut un contract nepublicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice sau s-a parafat un act adițional despre care nimeni nu știe nimic. Întrebarea este cu atât mai importantă cu cât, în total, în 2020, Compania Națională Aeroporturi București a primit 17 facturi de la aceeași firmă”, explică Marian Mina.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *