Florin Cîțu se consideră singurul politician care „a făcut un pas în lateral”
Florin Cîțu

Președintele PNL, Florin Cîțu, a vorbit marți seară despre relația cu premierul Nicolae Ciucă, pe care o descrie ca foarte bună. Cîțu spune că premierul este „un liberal” și că nu vrea să-i influențeze deciziile.

„Este o relație foarte bună. Nicu este un coleg… un liberal și un premier care își face treaba foarte bine”, a declarat Florin Cîțu despre Nicolae Ciucă marți seară, la TVR.

Fostul premier Florin Cîțu, care l-a avut ministru în guvern pe actualul premier Nicolae Ciucă, a spus că nu i-a dat sfaturi acestuia despre cum să guverneze.

„Nu vreau să infuențez modul de a lua decizii, avem stiluri diferite, dar este premierul PNL, am lucrat în două guverne și am lucrat bine cu el, deci avem o relație strânsă. Vreau să-și pună propria amprentă pe această guvernare. (…) Să ia decizii cu care să fie confortabil, pentru că nu este ușor un guvern în care ai totuși două partide cu doctrine diferite. Este un guvern de compromis pe care trebuie să-l conducă și el trebuie să ia aceste decizii”, a mai afirmat Florin Cîțu.

Totodată, preşedintele PNL, Florin Cîţu, spune că este deschis să vadă o propunere de la președintele PSD, Marcel Ciolacu, dacă acesta susţine o altă soluţie în afara certificatului verde. El a adugat însă că nu va accepta nicio variantă care să închidă economia.

Certificatul verde este în vigoare în România în mare parte. Sunt foarte multe instituţii, restaurante, la cinematograf, la mall dacă mergi trebuie să prezinţi certificatul verde şi care are varianta cu vaccinat sau trecut prin boală. Suntem într-un stadiu avansat, România are – şi am luat decizia în Guvernul pe care l-am condus – avem acest certificat verde. Avem o discuţie în coaliţie, cum merge mai departe cu certificatul verde”, a spus Florin Cîțu.

La două voturi nu a trecut de Senat, deci are susţinere şi are susţinerea parlamentarilor, vom vedea dacă merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi”, a adăugat Cîţu într-o conferință de presă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *