Florin Cîțu se laudă singur: „Vă spun despre mine că eu sunt cel mai bun antrenor al României, nu Rădoi”

Premierul Florin Cîțu a declarat, sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al PNL care a avut loc cu o săptămâna înainte de Congresul unde va fi aleasă noua conducere a partidului, că „întotdeaun vor fi cârcotași” și că poate spune despre el că este „cel mai bun antrenor la echipa națională, nu Mirel Rădoi”, însă „după ce se termină meciul, îmi dau seama că realitatea este alta”.

„Am văzut în spațiul public…întotdeauna vor fi cârcotași, ne-am obișnuit. Vă spun și despre mine că sunt cel mai bun antrenor la echipa națională, nu Mirel Rădoi. Dar după ce se termină meciul, îmi dau seama că realitatea este alta”, a spus Florin Cîțu, în discursul în fața liberalilor.

Florin Cîțu a spus că sunt 34 de filiale care au votat doar moțiunea echipei sale, „România liberală” și astfel îl susțin, iar în total sunt 40 de filiale care au votat pentru aceasta.

„La precedentul Consiliu Naţional mi-am anunţat candidatura pentru preşedinţia PNL şi atunci aveam în spate o echipă cu care am pornit la drum, dar am spus din primul moment că voi construi şi obiectivul era de a aduce în spatele meu întreg PNL după acest congres”, a spus Florin Cîțu, potrivit Digi 24.

„Astăzi, după ce s-au votat moţiunile, sunt 40 de filiale care au votat moţiunea ‘România liberală’, dintre care 34 au votat doar moţiunea «România liberală». Nu este o surpriză pentru mine că membrii PNL vor o Românie liberală”, a spus Florin Cîţu la Consiliul Naţional al PNL.

Florin Cîțu a adăugat că a preluat guvernarea în plină pandemie, când nu exista nicio doză de vaccin anti-COVID în România şi nu exista niciun centru de vaccinare.

„Am alocat resursele necesare şi am reuşit să fim prima ţară, România să fie prima ţară din UE unde vaccinarea se putea face cu buletinul. Ăsta este un succes al acestei guvernări liberale şi ar trebui să fim mândri de asta. România a fost ţară verde până acum câteva săptămâni. Am ţinut economia deschisă şi am spus foarte clar că vom ţine guvernarea deschisă. Tot ceea ce am spus am făcut”, a afirmat premierul Florin Cîțu.

Ultimele știri

USR vrea să limiteze parlamentarii-avocați. Proiectul le interzice dosarele împotriva statului

USR propune interzicerea reprezentării clienților de către parlamentarii-avocați în dosare de corupție sau procese împotriva statului.

România vrea să intre mai repede în OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației

Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al OCDE despre aderarea României la organizație.

George Becali a jignit o jurnalistă care l-a întrebat de cele opt mașini. A numit-o „impostoare” și „ordinară”. Potop de invective

George Becali a jignit o jurnalistă de la Context.ro care l-a întrebat despre cele opt mașini din declarația de avere.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine