Florin Roman vede eliminarea pensiilor speciale o necesitate
Florin Roman vede eliminarea pensiilor speciale o necesitate

Florin Roman vede eliminarea pensiilor speciale ca o necesitate, dar spune că proiectul de lege adoptat de parlament are o formă „profund neconstituțională” din cauza amendamentului pe care USR l-a adus la proiect. Deputatul PNL Florin Roman sugerează că legea va pica la Curtea Constituțională, pentru că deciziile Curții „spun foarte clar că un drept câștigat nu poate fi tăiat”.

 

A fost proiectul PSD, care prevedea abrogare și nu rezolva problema celor din spate practic, pe retroactivitate, și au venit cei de la USR cu un amendament care, lipit la ceea ce a ieșit astăzi pe proiectul de lege al PSD, care a fost primul în ordine cronologică depus și așa prevede cutuma că așa se discută, a venit acel amendament care spune, nu vor mai fi plătite nici pensiile aflate în plată. Din acest motiv, eu astăzi, când am intervenit la tribuna Parlamentului, am salutat – pentru că, părerea mea, oricum e foarte târziu ce se întâmplă acum, treaba asta trebuia rezolvată mult mai din timp – dar am atras atenția că lipirea acelui amendament al USR la proiectul de lege al PSD, practic, din punctul meu de vedere, este, și dacă te uiți din avion, profund neconstituțională”, a declarat Florin Roman, miercuri seară, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire de pe B1TV.

Întrebat dacă juriștii USR nu erau conștienți de situația pe care ar putea s-o creeze lipirea amendamentului respectiv, Florin Roman a declarat: „Nu știu. Eu nu intru în amănunte, pentru că știu deciziile Curții, care spun foarte clar că un drept câștigat nu poate fi tăiat”.

Întrebat dacă proiectul poate să cadă la CCR, Florin Roman a declarat: „Nu, poate să fie doar lege, că de asta vă spun, au mai fost legi votate în Parlament, dar care nu s-au publicat în Monitorul Oficial niciodată. Deci poate fi o lege dacă această lege votată astăzi nu este atacă la Curtea Constituțională a României sau nu se trimite la reexaminare. Pentru că, dacă se atacă, cel puțin punctul meu de vedere e că în această formă e profund neconstituțional, chiar dacă alții au alte păreri.

(…)

În legislatura trecută au fost două proiecte de lege ale Partidului Național Liberal, pe care le-am inițiat în calitate de deputat. Unul care prevedea abrogarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția militarilor, și a fost declarat neconstituțional pe motiv că există o discriminare, neincluzând și militarii în acest proiect de lege, iar al doilea a fost semnat prin consens de către liderii de grup și s-a mers pe partea de impozitare, o impozitare de 95% pentru ceea ce depășea suma de 7.000 de lei. Ambele variante au fost declarate neconstituționale. Ultima variantă, cea cu impozitarea, a fost declarată neconstituțională, Curtea reținând că este vorba de o suprataxare și practic de o confiscare, sugerând că se poate face o impozitare a pensiilor speciale, dar la un cuantum mai mic”, a mai spus deputatul PNL Florin Roman.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *