Flurona a fost numită infectarea concomitentă cu gripă și COVID, iar primul caz din lume a fost raportat în Israel. Cele două virusuri se aflau simultan în organismul unei femei care abia născuse. Pacienta este nevaccinată.
Dubla infecţie, supranumită „flurona”, a fost descoperită la Centrul Medical Rabin din Petach Tikva, potrivit The Times of Israel, citat de Digi24.
Profesorul Arnon Vizhnitser, directorul departamentului de ginecologie al spitalului, a declarat că femeia a fost testată pozitiv pentru ambele virusuri imediat ce a ajuns la centrul medical şi că medicii au făcut o dublă verificare pentru a confirma cazul.
Profesorul israelian a adăugat că femeia nu fusese vaccinată împotriva niciunuia dintre cele două virusuri, dar că nu avea simptome deosebit de puternice.
Deşi acesta a fost primul caz documentat al unei persoane infectate simultan cu gripă și COVID, experţii în sănătate cred că există şi altele care nu au fost diagnosticate.
Ministerul israelian al Sănătăţii studiază acest caz pentru a vedea dacă ar putea provoca boli mai grave.
Cazurile de COVID-19 în Israel sunt în prezent în creştere, cu aproximativ 2.308 cazuri noi raportate pe zi. Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate în ţară de când a început noul val al pandemiei, ceea ce înseamnă că aproximativ 92,3% din populaţia Israelului, de peste 9,2 milioane de locuitori, a primit două doze.
În pofida ratei ridicate de vaccinare, datele arată că Israelul se află pe locul patru în Asia şi Orientul Mijlociu în ceea ce priveşte numărul total de cazuri de COVID-19 raportat la populaţia ţării.
Leave a comment