Sănătatea lui Putin, pusă la îndoială din nou: s-ar confrunta cu crize de tuse și greață constantă
Sănătatea lui Putin, pusă la îndoială din nou: s-ar confrunta cu crize de tuse și greață constantă

Regimul lui Putin se va prăbuși în doi ani, crede fostul premier al Rusiei, Mihail Kasianov. Mai mult, amenințările mai mult sau mai puțin directe cu un atac nuclear sunt “o cacealma”, consideră el.

Dacă fostul premier rus prevede prăbușirea regimului Putin, până atunci însă, rușii dar și europenii, ucrainenii, vor mai avea de suferit din cauza războiului.

„În ceea ce privește mobilizarea, nu este o cacealma. În ceea ce privește potențiala utilizare a armelor nucleare, cred că este o cacealma” a declarat Mihail Kasianov, potrivit Daily Mail, preluat de B1TV.

Kasianov a făcut aceste comentarii după ce Putin a amenințat Kievul și Occidentul că Rusia va folosi inclusiv armele nucleare pentru a-și apăra teritoriile. De asemenea, amenințările au trezit îngrijorări în contextul în care Rusia se pregătește de anexarea teritoriilor ocupate în Ucraina

Kasianov a mai spus că războiul are consecințe catastrofale pentru armata rusă și că ar putea duce la prăbușirea regimului lui Putin.

În ceea ce privește alipirea zonelor ocupate ale Ucrainei prin referendumuri, Kasianov a afirmat: „El vrea chiar acum să șantajeze liderii occidentali, întreaga societate occidentală”.

Potrivit fostului premier, pentru liderii occidentali natura războiului nu se va schimba după anexarea falsă a teritoriilor din Ucraina:

El vrea să recunoască, prin aceste referendumuri, părțile ocupate ale Ucrainei ca teritoriu rusesc și să le spună apoi liderilor occidentali: „Putin este gata să folosească arme nucleare pentru a apăra teritoriul suveran rus. Dar mă îndoiesc foarte mult că dl Putin va folosi armele nucleare pentru că realizează că pentru liderii occidentali este același lucru, indiferent dacă există anexarea și recunoașterea, natura războiului nu s-ar schimba”, a mai adăugat Kasianov.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat joi că orice armament din arsenalul Moscovei, inclusiv arme nucleare strategice, ar putea fi folosit pentru a apăra teritoriile încorporate în Rusia de Ucraina, relatează Reuters.

Referendumurile organizate de autoritățile instalate de Rusia și de autoritățile separatiste în mari porțiuni din teritoriul ucrainean ocupat de Rusia vor avea loc și „nu există cale de întoarcere”, a mai spus oficialul rus.

Rusia a anunțat că nu numai capacitățile de mobilizare, ci și orice armament rusesc, inclusiv arme nucleare strategice și arme bazate pe principii noi, ar putea fi folosite pentru o astfel de protecție”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *