Furnizarea gazelor prin Nord Stream 1 a fost reluată joi, după zece zile de întreruperi. Motivul oficial a fost revizia tehnică, dar statele occidentale se temeau că Rusia a oprit intenționat gazele ca răspuns la sancțiuni.

Oficialii europeni arătaseră scepticism în privința reluării furnizării de gaze prin cea mai mare conductă care leagă Rusia de Germania și care transportă mai mult de o treime din exporturile de gaze rusești spre Uniunea Europeană.

Suntem în curs de reluare a transportului de gaze. Va dura câteva ore până se va ajunge la capacitatea nominală de transport”, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului gazoductului pentru Reuters, relatează Digi24.

Guvernele europene au luat în considerare posibile întreruperi în aprovizionare și au început să caute surse alternative de gaz, chiar dacă piața mondială era sub presiune și înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, cu cereri mari pentru a recupera pierderile din timpul pandemiei.

Gazoductul Nord Stream 1 transportă 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.

Temerile că Rusia ar putea să nu reia furnizarea de gaze după terminarea reviziei tehnice, dată care expiră azi, au determinat Comisia Europeană să vină cu un plan alternativ pentru a face față situației. Astfel, Comisia a propus miercuri un nou instrument legislativ, Planul european de reducere a cererii de gaze, care vizează diminuarea folosirii gazelor în Europa cu 15% până în primăvara viitoare, în condiţiile în care UE se confruntă cu riscul unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia.

Rusia folosește gazul ca pe o armă. Trebuie să ne ocupăm de securitatea noastră energetică la nivelul UE. Am învățat din pandemie că, dacă acționăm uniți, putem face față oricărei crize. Așadar, să acționăm împreună pentru a reduce consumul de gaze și pentru a asigura o plasă de siguranță pentru toate țările UE”, a subliniat Ursula von der Leyen, președinta CE.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.