Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului și egalității, i-a transmis, sâmbătă seara, primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, să anuleze taxa de intrare la Târgul de Crăciun din București. Aceasta spune că astfel familiile cu venituri mici și copii mai mulți nu și-ar permite să viziteze târgul.

„În calitate de senator al cetăţenilor din Bucureşti, solicit primarului general să anuleze de îndată taxa de intrare de 7 lei pentru accesul în Târgul de Crăciun, aplicată copiilor peste 12 ani şi adulţilor! Oricum, ar fi trebuit să pună la dispoziţie suficiente bilete care se puteau procura online, pentru a evita aglomeraţia de la intrare, unde se taie acum bilete, ca în vremuri de tristă amintire”, a scris Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, sâmbătă, pe Facebook.

Fostul edil al Bucureştiului, Gabriela Firea, mai spune că nicăieri în lume nu se percepe o taxă de intrare în târgurile de Crăciun și îl critică pe Nicușor Dan și pentru celelalte probleme pe care le are Bucureștiul, numindu-l „primar fără inimă”.

„Domnule primar fără inimă, aţi scumpit biletul pentru transportul în comun, aţi scumpit agentul termic, acum scumpiţi şi bucuria Crăciunului?”, spune Gabriela Firea.

„Ce faceţi cu banii primiţi de la Guvern, din taxele plătite de cetăţeni? Şantierele sunt închise, nu testaţi în şcoli şi instituţii, nu aţi demarat licitaţia pentru înlocuirea conductei vechi de termoficare, pentru a folosi fondurile europene obţinute de mine şi echipa mea. În afară de propagandă ieftină şi acuzaţii ridicole în legătură cu „greaua moştenire”, cu ce va ocupaţi, în puţinele momente când vă exercitaţi atribuţiile de primar?”, a mai scris Gabriela Firea.

Nicușor Dan a subliniat că nu a cerut bani de la Guvern pentru termoficare la întâlnirea de sâmbătă cu premierul Nicolae Ciucă, însă au existat discuții despre solicitările tuturor autorităților locale cu încălzire centralizată, care au un necesar de 3 miliarde de lei.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *