Copreședintele AUR, George Simion, a fost atacat cu cerneală, la Iași, de către un participant la un eveniment de Ziua Unirii, organizat de AUR, scrie publicația locală Buna Ziua Iași.

În timp ce George Simion, liderul AUR, îşi ţinea discursul în Piaţa Unirii din Iaşi, un tânăr s-a apropiat de el şi i-a aruncat cu cerneală în faţă.Mulţimea s-a îndreptat spre acest tânăr şi s-a creat o busculadă. Acesta a fost scos din mulţime de jandarmi şi probabil va fi amendat.

„Scuipatul boierului, pe obrazul lui Moş Ion Roată. Mergem mai departe, nu ne temem de oameni. Să nu îi facă nimic poliţia”, a declarat George Simion.

Bărbatul care a aruncat cu cerneală în liderul AUR a fost luat de jandarmi

În Piaţa Unirii s-au adunat luni peste 1.000 de oameni, atât membri şi simpatizanţi AUR, cât şi contestatari ai acestui partid, membri ai unor asociaţii civice ieşene. Aceştia din urmă aveau pancarte pe care se putea citi “AUR şi Şoşoacă nu reprezintă Iaşul“,“AUR şi Simion, patrioţi de carton“ şi “Moldova spune nu extremismului“.

„În jurul orei 10.25, asupra unuia dintre participanții prezenți în Piata Unirii din Iași, la o manifestare publică nedeclarată, a fost aruncată o substanța lichidă de culoare albastră. În acest caz, două persoane au fost identificate și extrase din mulțime de către Poliția Locală a Municipiului Iași și au fost preluați de Secția 3 Poliție a Municipiului”, a comunicat Jandarmeria, referitor la bărbatul care l-a stropit pe George Simion.

George Simion, scandal la Iaşi

Autoritățile locale din Iaşi au dorit să marcheze ziua de 24 ianuarie fără participarea publicului larg în contextul pandemiei Covid-19. Astfel, în premieră, nu au mai avut loc tradiționalele manifestări din Piața Unirii, spre nemulţumirea partidului AUR, condus de George Simion. Acesta a organizat un marş în oraş, în special în Piaţa Unirii.

Deputatul George Simion, președinte AUR, a anunțat că la Iași va fi organizat un marș unionist ca în fiecare an și la care ar urma să vină militanți din toată țara. Marșul va începe la ora 9.00 în fața Palatului Culturii pe direcția Piața Unirii. AUR a mai anuntat un spectacol folcloric in Piata Unirii, iar, de la ora 10.00, ar urma sa aiba loc si o Hora a Unirii.

Sursă foto: captură video Observator TV

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *