gest politist sibiu viorel teaca viral tiktok 751509

Gestul unui poliţist din Sibiu a fost apreciat pe TikTok de zeci de mii de oameni în numai câteva ore, după ce acesta i-a făcut o surpriză uriaşă unui şofer de Dacia 1310.

Viorel Teacă, un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, cunoscut pentru numeroasele sale acţiuni, în special pentru a ajuta copiii, a fost lăudat de mii de oameni, astăzi, după ce l-a tras pe dreapta pe un şofer care conducea un autoturism Dacia.

Iniţial, poliţistul l-a lăsat pe şofer să creadă că va fi amendat, însă a observat o fetiţă în vârstă de şapte ani pe bancheta din spate a maşinii.

I-a luat actele şoferului şi s-a întors la autospeciala din care filma colegul său şi l-a anunţat că îi va face o surpriză, potrivit Antena 3.

Apoi, poliţistul şi colegul său au coborât, au deschis portbagajul autospecialei şi au ales un cadou pentru fetiţa din Dacie: un ghiozdan, dar şi dulciuri.

Agentul s-a întors la şoferul tras pe dreapta, care aştepta să fie amendat, şi l-a anunţat că de această dată scapă cu un avertisment, explicându-i totodată că îi va face un cadou fetiţei.

Clipul video postat pe TikTok are, în acest moment (ora 20.50), aproape 450.000 de vizualizări şi 32.000 de aprecieri, precum şi peste 1500 de comentarii.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *