Ieșirea copiilor de 16 ani din țară, blocată de o nouă lege. O româncă din Spania, revoltată: „De ce să mint în declarație?”

O nouă lege care permite copiilor de 16 ani să călătorească singuri din România a creat probleme pentru familii, după ce Poliția de Frontieră a început să ceară ca în declarația notarială să fie trecut și scopul călătoriei.

De ce să mint în declarație?”

O româncă din Spania a împărtășit pe Facebook experiența fiului ei de 16 ani, care a rămas blocat în aeroportul Otopeni pentru că în declarația notarială nu scria scopul călătoriei.

David este în aeroportul Otopeni, așteptând să își ia bagajul și să schimbe data venirii în Spania, pentru că nu a fost lăsat de Poliţia de Frontieră Română să treacă”, a scris Mihaela Bălan.

El avea acea declarație, pe care eu și Sorin am semnat-o la notar în luna mai, când legea nu intrase încă în vigoare. A arătat polițiștilor acea declarație, buletinele noastre, actele care să ateste că avem rezidență în Spania, chiar și un act oficial de la școală. Am stat de vorbă la telefon și cu o polițistă, încercând să îi explic situația, tot degeaba. Dar din cauza faptului că pe declarație nu era trecut scopul ieșirii din țară, nu l-au lăsat să treacă. I s-a spus să facem o altă declarație în care să fie scris că vine în vizită. Ce mama dracului de lege este asta?! Și de ce să mint în declarație că vine în vizită, când el locuiește aici?!”, a scris femeia, potrivit B1TV.

România, singura țară din Europa cu această cerință

România este singura țară din Europa care cere ca în declarația notarială pentru minorii de 16 ani să fie trecut scopul călătoriei.

Ultimele știri

Familiile cu copii ar putea scăpa de impozitul pe venit. Ce condiții trebuie să îndeplinească românii

Senatul a aprobat un proiect de lege ce prevede...

Confruntat cu întrebări incomode, Bolojan le-a pus frână jurnaliștilor. A pus greul pe ministrul Cseke Attila

Premierul Ilie Bolojan a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor...

Raed Arafat, despre militariii din subordine: „A te pensiona la 40 de ani este o pierdere pentru toată societatea”

Raed Arafat, șeful DSU, pledează pentru majorarea vârstei de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine