Șefi din Primăria Iași, anchetați de DNA pentru abuz în serviciu la organizarea Revelionului

Procurorii DNA au audiat trei funcționari din Primăria Iași, împreună cu un investitor privat, în dosarul care vizează organizarea ultimului Revelion. Potrivit anchetatorilor, contractul pentru organizarea evenimentelor din Iași de Anul Nou a fost făcut cu dedicație pentru a ajunge la firma lui Radu Groza, colaboratorul „tradițional” al Primăriei Iași pentru astfel de evenimente.

Ce este abuzul în serviciu în acest caz

Funcționarii Primăriei Iași sunt suspectați de abuz în serviciu, iar firma și patronul său de complicitate la comiterea acestei infracțiuni, transmite B1TV.

„În perioada 21-31 decembrie 2022, suspectul Tiron Vasile, împreună cu Cepoi Alina Alexandrina şi Boţoiu Cătălin Marius, în cadrul organizării evenimentului ”Revelionul Iaşului 2022/2023” ar fi încălcat mai multe dispoziţii legale pentru a favoriza societatea SC R&A Events & Concerts SRL şi pe reprezentantul acesteia să câştige contractul de servicii respectiv.

În concret, cei trei suspecţi ar fi inserat în cadrul Anunţului de participare, a Caietului de sarcini şi apoi în procesul de evaluare a ofertelor şi de execuţie condiţii restrictive astfel încât singura societate care ar fi putut îndeplini condiţiile solicitate ar fi fost SC R&A Events & Concerts SRL, împiedicând astfel participarea la procedură şi a altor operatori economici”, acuză DNA.

Prejudiciul de 560.000 lei

Prejudiciul cauzat municipalităţii e de 560.000 lei, respectiv valoarea serviciilor achitate de Primărie firmei menționate. Ziarul de Iași susține că această firmă e abonată la contractele Primăriei conduse de Mihai Chirica.

Ultimele știri

Ion Cristoiu acuză un „dublu abuz” al justiției. „DIICOT este un volan al lui Nicușor Dan și al sistemului pe care îl conduce”

Ion Cristoiu susține că motivarea judecătorului Claudiu Corobană demontează temeiurile arestării lui Călin Georgescu și vorbește despre un „dublu abuz” al justiției.

Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei

Cinci consilieri locali l-au reclamat la DNA pe primarul USR din Corbeanca, acuzat că falimentează intenționat firma de salubritate a primăriei.

Procesele băncilor din dosarul ROBOR au început. Majoritatea băncilor vor procese secrete

Au început procesele băncilor amendate cu peste 700 de milioane de euro în dosarul ROBOR. Chirițoiu anunță primele decizii în câteva săptămâni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine