Candidatul AUR la Primăria Capitalei, Mihai Enache, a depus, marţi, la Direcţia Generală Antifraudă, o sesizare împotriva candidatului Alianţei PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, vizând suspiciuni de incompatibilitate şi evaziune fiscală. ”Vorbim de maşini de lux, de sute de mii de euro şi de imobile situate în staţiunile Mamaia şi Sinaia, precum şi în Bucureşti, bunuri folosite în scop personal de candidatul PSD-PNL”, a afirmat Enache.

Mihai Enache a transmis, într-un comunicat de presă, că a depus, marţi, o sesizare la Direcţia Generală Antifraudă cu privire la suspiciunile de incompatibilitate şi evaziune fiscală care planează asupra lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul susţinut de PSD şi PNL la Primăria Generală. Astfel, în sesizare se arată că, potrivit informaţiilor făcute publice de mass-media, medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi achiziţionat prin intermediul clinicii private Anemona Med imobile la Sinaia, Mamaia şi în Bucureşti, precum şi maşini care nu servesc scopului activităţii economice a instituţiei medicale. ”Solicităm Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală verificarea informaţiilor din spaţiul public cu privire la suspiciunile de evaziune fiscală legate de dr. Cătălin Cîrstoiu şi cu societăţile controlate de familia acestuia. Vorbim de maşini de lux, de sute de mii de euro şi de imobile situate în staţiunile Mamaia şi Sinaia, precum şi în Bucureşti, bunuri folosite în scop personal de candidatul PSD-PNL. Sunt societăţi care au declarat un număr de angajaţi minim (1 sau 2 în ultimii ani), dar care au în patrimoniu bunuri de milioane de euro, care nu corespund obiectului de activitate sau interesului firmei. Aceste operaţiuni economice artificiale, în sensul disimulării unor achiziţii exclusiv private în achiziţii realizate în cadrul unor societăţi comerciale din grupul Anemona, arată un interes în scopul deducerii vădit nelegale a cheltuielilor reprezentate de aceste achiziţii, respectiv a aplicării nelegale a unor operaţiuni de taxare inversă”, a afirmat Mihai Enache, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, ”caracterul continuat al unor astfel de operaţiuni, în care practic imobilele cu destinaţie pur privată şi autoturismele utilizate în interes exclusiv personal sunt realizate prin una sau mai multe societăţi comerciale, prezintă indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, conform Legii nr. 241/2005”. ”Totodată, conform legislaţiei fiscale, bunurile la care fac referire sunt din categoria «veniturilor din alte surse obtinute de persoanele fizice», drept urmare, trebuiau menţionate în declaraţia de avere depusă anual de dr. Cîrstoiu. Ţinând cont de calitatea de candidat al Alianţei PSD-PNL pe care o deţine momentan dr. Cîrstoiu, solicităm DGAF verificarea imediată a celor sesizate şi aducerea la cunoştinţa publicului a concluziilor”, a declarat Mihai Enache.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *