Încă un înalt demnitar îl abandonează pe Putin. Ginerele lui Elțîn, primul președinte al Rusiei, s-a retras din funcția de consilier

Valentin Iumașev, ginerele primului președinte al Rusiei, Boris Elțîn, s-a retras din funcția de consilier onorific al lui Vladimir Putin în urmă cu o lună, conform unor surse din anturajul fostului oficial rus, citate de Reuters.

Iumaşev a fost un consilier onorific cu o influenţă limitată asupra luării de decizii a lui Putin, însă plecarea lui înlătură toate legăturile dintre regimul Putin şi președinția lui Elțîn, o perioadă de reforme liberale şi de deschidere a Rusiei spre Occident.

În martie, o altă personalitate marcantă din perioada lui Elţîn, Anatoli Ciubais, s-a retras din funcţia de trimis special al Kremlinului, iar luna aceasta un diplomat din cadrul misiunii Rusiei la Naţiunile Unite a demisionat după ce a condamnat războiul.

Liudmila Telen, prim-vicepreşedintă a Centrului Prezidenţial Boris Elţin, o fundaţie în care Iumaşev este membru în consiliul de administraţie, a declarat pentru Reuters că Iumaşev a renunţat la rolul său de consilier al Kremlinului în aprilie, „din propria iniţiativă”.

O a doua persoană din anturajul lui Iumaşev a confirmat, sub protecţia anonimatului, că Iumaşev a încetat să fie consilier prezidenţial în aprilie.

În timpul lui Boris Elţin, care a fost preşedinte a Rusiei din 1991 până în 1999, Iumaşev a fost consilier al Kremlinului, iar apoi a devenit şeful de personal al preşedinţiei. El este căsătorit cu fiica lui Boris Elţin, Tatiana.

Iumaşev conducea administraţia prezidenţială în 1997 când Vladimir Putin, fost agent KGB care primise o funcţie de importanţă medie în administraţia prezidenţială cu un an înainte, a fost promovat în funcţia de şef-adjunct al acestei administraţii.

Această promovare a constituit o rampă de lansare pentru Putin, care a devenit un fel de „moştenitor” al lui Boris Elţîn şi a câştigat alegerile prezidenţiale din 2000, după ce Elţîn s-a retras.

Chiar dacă de-a lungul anilor politicile lui Putin s-au îndepărtat de valorile îmbrăţişate de Elţîn, liderul rus a menţinut legături cu fosta familie prezidenţială. În ianuarie 2020, potrivit site-ului Kremlinului, Putin a vizitat-o pe fiica lui Elţîn, Tatiana, acasă la ea, pentru a-i ura „la mulți ani” de ziua de naștere.

Ultimele știri

Ariadna Cârligeanu rupe tăcerea în scandalul „Cap de Porc”. Anunță că are înregistrări cu Marius Lulea

Ariadna Cârligeanu spune că are înregistrări cu Marius Lulea și dezvăluie cine ar fi pus capul de porc la poarta acestuia.

Fost viceprimar din Slatina, suspectat de camătă. Ar fi tras cu arma când au venit mascații

Un fost viceprimar din Slatina ar fi tras cu arma în timpul unei percheziții într-un dosar de camătă și șantaj.

Bolojan, contestat pentru votul dat guvernului Niculescu. USR îl acuză că a pus partidul înaintea țării

Votul PNL pentru guvernul Niculescu, dat la îndemnul lui Bolojan, stârnește critici dure din partea USR și a lui Ludovic Orban.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine