luni, septembrie 15, 2025
27.7 C
București

Iulian Bulai îl avertizează pe Nelu Tătaru

Iulian Bulai îl avertizează pe Nelu Tătaru. Deputatul USR este îngrijorat de situația actuală din Moldova. “Situația este scăpată de sub control la Neamț. 167 de cazuri covid-19 la Centrul pentru persoane cu handicap Păstrăveni si 32 de cazuri la centrul Sancta Maria din Piatra Neamț. Situația curentă este datorată neglijenței locale si a celei centrale. Cu toate că Suceava si Neamț reprezintă cumulat cel mai mare focar din țară, testările pentru covid 19 au fost prea puține în ultimele două luni. Aproximativ 10% din totalul național.”, spune acesta într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Bulai face apel la actualul ministru al Sănătății. “Domnule ministru, testați masiv oamenii din Moldova. În special cele două focare recent descoperite în județul Neamț. Si depolitizați DGASPC-urile.”, continuă acesta. El chiar solicită carantinarea întregii localități. Iulian Bulai adaugă că Ionel Arsene nu va putea face față acestei situații.

Deputatul USR remarcă faptul că pe perioada pandemiei PSD nu a reușit local să facă un spital modular de campanie. Pe de altă parte, acesta spune că PNL investește în continuare în infrastructura medicală din marile centre urbane din alte zone, dar nu în Moldova.

Iulian Bulai îl avertizează încă o data pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. “Vă asteptăm urgent la Neamț, domnule ministru Tătaru. Dacă nu acționați acum, vom avea aici o situație ca la Suceava.”, încheie deputatul.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine