Joe Biden
Joe Biden

Joe Biden a semnat primele trei decrete prezidențiale imediat ce a devenit președinte, cel puțin unul din acestea însemnând o contramăsură față de predecesorul său, Donald Trump.

Noul președinte american a promis acțiuni rapide și reforme pentru a combate schimbările climatice, epidemia de coronavirus și discriminarea rasială. „Nu e un timp mai bun să începi decât astăzi”,a spus Biden.

 

Primul decret prezidențial (ordin executiv) semnat de Joe Biden vizează gestionarea crizei sanitare. Actul instituie obligația de a purta mască de protecție sau orice alt material ce acoperă gura și nasul în toate clădirile federale și pe teritoriul federal. De altfel, Biden le-a cerut tuturor americanilor să folosească măștile de protecție, potrivit B1TV.

Joe Biden a semnat al doilea  decret prezidențial, prin care a dispus revenirea Statelor Unite în Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Cererea va fi depusă la Organizația Națiunilor Unite, dar SUA vor deveni din nou parte a acordului abia peste 30 de zile. Statele Unite au fost retrase oficial din pact anul trecut, de către fostul președinte Donald Trump, chiar a doua zi după alegerile prezidenţiale pe care le-a pierdut.

De asemenea, noul președinte al SUA a cerut agențiilor federale să evalueze „stadiul echității” în structurile lor și să vină cu planuri care să elimine discriminările și barierele în toate politicile și programele lor. Joe Biden a mai dispus ca resursele federale să fie mai bine alocate, astfel încât să fie ajutate comunitățile cu populație majoritară de culoare și, în general, cele vulnerabile.

Donald Trump a părăsit Casa Albă, cu avionul prezidențial. Ce a vrut să spună în ultimul său discurs în calitate de președinte al SUA

„Cred că la cum e situația, nu e timp de pierdut. Să trecem la muncă rapid!”, le-a spus Biden reporterilor în Biroul Oval, potrivit CNN.

„După cum am spus mai devreme azi, vom semna mai multe ordine executive în următoarele zile. Unele dintre documentele pe care le semnez azi ne vor ajuta să schimbăm cursul crizei COVID și să combatem încălzirea globală de o manieră pe care nu am mai făcut-o până acum.

Cred că unele dintre lucrurile pe care le vom face vor fi curajoase și vitale și nu e un moment mai bun să le începem decât azi. E un drum lung de parcurs. Acestea sunt doar niște ordine executive. Dar vom avea nevoie de legislație pentru multe dintre lucrurile pe care le vom face”, a mai declarat Joe Biden.

CNN susține că Biden intenționează să semneze 17 ordine executive în primele ore de mandat pentru anularea mai multor decizii ale predecesorului său, Donald Trump.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *