Klaus Iohannis, după ce Biden a depus jurământul: „Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm parteneriatul strategic”

Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe Joe Biden și Kamala Harris, care au depus azi jurământul ca președinte și vicepreședinte al SUA.

„Felicitări președintelui Joe Biden și vicepreședintelui Kamala Harris. Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul strategic România-SUA în beneficiul popoarelor noastre și să colaborăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a vizitat marți centrul de vaccinare de la Romexpo. După vizită, șeful statului a declarat că este mulțumit de organizare și că este bucuros să observe o schimbare de atitudine în ceea ce privește intenția românilor de a se vaccina.

„Am vizitat cel mai mare centru de vaccinare care este amenajat la Romexpo, o realizare notabilă. Îi felicit pe cei care s-au implicat pentru a realiza acest centru. Sunt foarte bucuros să constat că atmosfera în general se schimbă și foarte multă lume dorește să se vaccineze. Este o schimbare pe care o salut, o schimbare de atitudine. În săptămânile și lunile următoare, cum vor veni tot mai multe doze de vaccin, tot mai multă lume va beneficia de acest serviciu de vaccinare. Aici, la acest centru, ar putea fi vaccinate până la 3-4.000 de persoane pe zi”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohanis a spus că speră ca din vară „să ne întoarcem la o viață normală”.

„Foarte multe centre în toată țara vor începe să funcționeze, vor crește gradual capacitatea și noi avem cu toții speranța ca până în vară să avem suficient de multe persoane vaccinate pentru a termina cu această pandemie. Atrag însă atenția că vaccinarea singură nu rezolvă pandemia. Până voma vea suficient de mulți oameni vaccinați este nevoie de respectarea cu strictețe a tuturor măsurile impuse. Revenirea la o viața normală este posibilă dacă respectăm restricțiile, pe de altă parte când suficient de multă lume, 60-70% din populație, se va vaccina. Poate dacă facem lucrurile așa cum trebuie, în această vară să ne întoarcem la o viața normală”, a mai spus Klaus Iohannis.

Ultimele știri

Motivul pentru care volanul mașinii vibrează la anumite viteze: Momentul în care asta devine o problemă de siguranță

Vibrațiile volanului la anumite viteze sau la frânare pot ascunde probleme mecanice serioase. Iată ce trebuie verificat.

Nicușor Dan, reacție la alegerile din Bulgaria: O felicită pe Iotova, după câștigarea alegerilor și o invită în România

Nicușor Dan a felicitat-o pe Iliana Iotova pentru victoria din alegerile prezidențiale bulgare și a invitat-o la București.

ANAF trimite notificări pentru taxa pe lux. Cine riscă impunere din oficiu și amenzi

ANAF a început să trimită notificări pentru taxa pe lux. Proprietarii de imobile și mașini scumpe au 15 zile să depună formularul 216.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine