miercuri, aprilie 22, 2026
7.6 C
București

Joe Biden, vaccinat cu a treia doză. Președintele SUA a marcat momentul cu o glumă nereușită | VIDEO

Joe Biden s-a vaccinat cu a treia doză și a făcut-o din nou în mod public. Președintele SUA a primit cea de-a treia doză de ser Pfizer-BioNTech, la câteva zile după ce CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) a recomandat doza 3 pentru categoriile vulnerabile.

Liderul de la Casa Albă a încercat o glumă. „Știu că nu pare, dar am peste 65 de ani”, a declarat Joe Biden, potrivit CNN, preluat de B1TV.

Joe Biden s-a vaccinat cu a treia doză. Statele Unite au aprobat săptămâna trecută administrarea dozei 3 de vaccin anti-COVID-19, pentru persoanele de peste 65 de ani, plus alte categorii de risc, inclusiv prin prisma locului de muncă.

Boosterele sunt importante, dar cel mai important lucru este că trebuie să avem cât mai multe persoane vaccinate”, a transmis Biden.

Joe Biden, nemulțumit de cifrele campaniei de vaccinare

77% dintre americani s-au vaccinat anti-COVID-19, dar președintele de la Casa Albă vrea cifre și mai mari. Potrivit lui Biden, persoanele care nu s-au vaccinat cu nici măcar o doză „provoacă o groază de pagube restului țării”.

În vârstă de 78 de ani, Biden a primit doza 2 de Pfizer în ianuarie 2021. Soția sa, Jill Biden, în vârstă de 70 de ani, va fi și ea injectată cu doza 3, a transmis președintele SUA.

Ultimele știri

Radu Berceanu, scos de jandarmi din mulțimea furioasă. „Dă banii înapoi, borfașule!”

Sute de susținători s-au adunat în Piața Victoriei pentru...

De ce crede Bolojan că a pierdut definitiv sprijinul PSD, care a devenit „opoziție în guvernare”

Într-o ședință la sediul PNL, liberalii au discutat strategia...

PSD făcea planuri din septembrie pentru debarcarea lui Bolojan. Guvernul va cade „sută la sută”

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că premierul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine