Președintele Klaus Iohannis consideră că șeful DSU, Raed Arafat, s-a implicat „constant și bine” în rezolvarea problemelor de care se ocupă, însă și el este evaluat periodic de ministrul de interne.

Șeful statului a fost întrebat marți, într-o conferință de presă, dacă Arafat este „omul potrivit la locul potrivit” și dacă este supus și el unei evaluări, la fel ca miniștrii sănătății și de interne.

Arafat este șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, cu rang de secretar de stat în Ministerul de Interne, din ianuarie 2014. El coordonează Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani și face parte din Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

După demiterea ministrului Vlad Voiculescu, au existat voci, în special dinspre AUR, care au cerut și demiterea lui Raed Arafat, pe motiv că s-ar face „la fel de vinovat pentru bâlbâielile şi măsurile aberante, luate nu doar în ultimele luni, ci în ultimul an”.

Și printre liberali au existat nemulțumiri, mai ales după ce Raed Arafat a dat ordinul prin care a băgat Timișoara în carantină, răsturnând o decizie a autorităților locale, dar și după evacuarea Spitalului Foișor sau când premierul Florin Cîțu a venit la o ședință a conducerii partidului împreună cu secretarul de stat. „Cred că domnul Raed Arafat e ușor tensionat, ușor obosit și nu ar fi rău să mai exerseze empatia și emoția, pentru că nu suntem roboți”, spunea Rareș Bogdan.

Luni noaptea s-au pierdut opt paturi, a spus Raed Arafat, după tragedia de la Victor Babeș, unde trei pacienți au murit fără oxigen

Tragedia de la Victor Babeș. Sunt încă prea puține paturi ATI pentru bolnavii COVID, iar luni noapte s-au pierdut opt paturi, a declarat secretarul de stat Raed Arafat. Instalația de oxigen la unitatea exterioară din Spitalul Victor Babeș s-a defectat, și trei pacienți au decedat. Cinci au fost salvați, transferați la alte spitale din București.

În România erau 1.532 de paturi ATI COVID ocupate și zero libere. Numărul de paturi de terapie intensivă este mai mare, însă e nevoie și de ATI pentru alte afecțiuni a spus Raed Arafat luni noaptea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.