Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel marți, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, la respectarea măsurilor de protecție. Președintele a vorbit și despre noaptea de Înviere și a transmis un mesaj românilor care vor merge la Biserică. „Esența credinței creștine este iubirea aproapelui” a spus președintele, care a cerut un efort din partea cetățenilor.

„Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un moment în care ne dorim cu toții să fim alături de familie, de cei dragi sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la Biserică. În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate, astfel încât toți cei care vor să participe la slujbele religioase să o poată face fără alte impedimente”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannism, mesaj pentru Înviere: „Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine”

„Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru și duminica aceasta, de Florii, astfel încât să fie evitate aglomerațiile, să se respecte distanțarea fizică și să nu se expună nimeni unor riscuri inutile”, a spus Klaus Iohannis.

„Esența credinței creștine este iubirea aproapelui și ce altă dovadă mai frumoasă de iubire putem da de Paști decât grija de a-i proteja pe ceilalți, respectul față de sănătatea și viața semenilor noștri?Este deja al doilea an în care Sfintele Sărbători Pascale ne găsesc într-o situație epidemiologică dificilă, provocată de pandemia de COVID-19. De data aceasta însă, veștile sunt pozitive, iar speranțele întemeiate că vom avea evoluții din ce în ce mai bune s-au transformat rapid în certitudini. Acest lucru se datorează evident imunizării prin vaccinare.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă există pericolul repetării scenariului din Georgia din 2008, președintele Klaus Iohannis a spus că „este imposibil de spus ce va face Federaţia Rusă în continuare. Ştim că se pregăteşte un mare exerciţiu militar pentru toamna acestui an şi cu toţii sperăm ca prin măsurile care se iau şi prin intervenţiile pe cale diplomatică, geopolitică, să se detensioneze situaţia în zona Mării Negre”, a punctat preşedintele Iohannis, scrie Digi 24.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *