Legea diversității, gata să fie eliminată la cel mai înalt nivel. Proiectul de lege a fost adoptat în Camera Reprezentanților, dar bătălia nu s-a dat deja

Camera Reprezentanților din Statele Unite a făcut un pas semnificativ către eliminarea politicilor de diversitate, echitate și incluziune (DEI) din administrația federală, prin adoptarea unui proiect de lege controversat. „Legea de eliminare a DEI” (Dismantle DEI Act), inițiată de congresmanul texan Michael Cloud, a trecut miercuri de Comisia de Supraveghere a Camerei, urmând să fie supusă votului plenului.

Un atac asupra politicilor DEI

Proiectul de lege, care se întinde pe 48 de pagini, are ca scop eliminarea structurilor și programelor asociate DEI din cadrul guvernului federal, dar și din alte sectoare precum educația, contractorii guvernamentali și gestionarea granturilor. Potrivit inițiatorilor, scopul este „asigurarea unei protecții egale a legii” și prevenirea discriminării și rasismului în instituțiile publice scrie Daily Wire, via mariustuca.ro.

Michael Cloud a argumentat că aceste politici „pretind în mod fals că promovează corectitudinea, dar în schimb instituționalizează diviziunea, ineficiența și discriminarea”. Cloud a subliniat că inițiativa vizează restabilirea unui sistem bazat pe merit, considerat „piatra de temelie a succesului Americii”.

Proiectul de lege a primit susținere puternică din partea republicanilor, inclusiv a senatorului JD Vance, care a introdus versiunea proiectului în Senat. Vance, un susținător al președintelui ales Donald Trump, a afirmat că aceste politici „risipeau resursele contribuabililor” și contraveneau valorilor fundamentale ale egalității și excelenței.

„Este timpul să eliminăm aceste practici discriminatorii și să restabilim un sistem care să servească în mod egal tuturor americanilor. Aștept cu nerăbdare să promovez acest proiect de lege și să provoc Congresul să se opună acestei trădări a valorilor fundamentale ale națiunii noastre” a declarat Cloud, care a invitat Congresul să sprijine această inițiativă.

Deși susținătorii proiectului îl prezintă ca un pas spre un sistem mai corect, criticii au avertizat că eliminarea programelor DEI ar putea afecta eforturile de diversitate și incluziune, necesare pentru a combate discriminarea structurală. Totodată, inițiativa a fost calificată de oponenți ca un atac ideologic asupra progreselor sociale realizate în ultimele decenii.

Ultimele știri

Toni Neacșu nu înțelege deciziile din dosarul Georgescu. Fostul magistrat spune că noul dosar DIICOT pare făcut special pentru prelungirea arestului

Toni Neacșu spune că nu înțelege logica juridică din spatele prelungirii arestului lui Călin Georgescu și critică noul dosar DIICOT.

George Simion face acuzații grave despre Marius Lulea. Susține că fostul vicepreședinte AUR e șantajat într-un dosar legat de Rusia

George Simion susține că Marius Lulea este șantajat într-un dosar legat de Rusia, în plin scandal „cap de porc” la poarta casei acestuia.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine