Liviu Dragnea rămâne la închisoare în urma deciziei Curții de Casație. A vorbit de un „preț” pe care a refuzat să-l plătească
Liviu Dragnea rămâne la închisoare în urma deciziei Curții de Casație. A vorbit de un „preț” pe care a refuzat să-l plătească

Liviu Dragnea rămâne la închisoare, după ce Instanța Supremă i-a respins contestația la executare. Fostul președinte al PSD invocase o cale extraordinară de atac asupra sentinței de 3 ani și jumătate de închisoare, iar în sala de judecată a spus că a avut posibilitatea să fie eliberat dar nu a vrut să plătească un „preț”.

Dragnea le-a spus judecătorilor că stă nevinovat de 8 luni la închisoare și că a fost condamnat de un complet constituit fără respectarea legii.

„Cu toate că în presă s-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare, dacă voiam, puteam sa plătesc un preț, dar n-am vrut compromisuri. Și eu am dreptul la proces”, a spus el.

La ieșirea din sala de judecată, Dragnea a fost întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună în legătură acest preț. Răspunsul lui a fost: „Prețul era România”.

Joi seară, Curtea Supremă a respins contestația fostului lider al PSD, aflat la închisoare din luna mai 2019. Dragnea a invocat astăzi decizia CCR prin care s-a stabilit că toate completurile de trei judecători erau ilegale, pentru că nu erau specializate pe fapte de corupție, arată publicația Știri pe Surse.

În cererea depusă la ICCJ, Dragnea cerea eliberarea sa „deîndată”.

„Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentinţa penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate şi pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentinţe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, adică de o instanţă care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se stipula în cererea depusă la ICCJ.

„Contestatorul (…) nu exercită vreo cale (ordinară sau extraordinară) de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nu pune în discuţie temeinica şi/sau legalitatea sau autoritatea de lucru judecat ale hotărârii penale definitive de condamnare, ci solicită exclusiv eliberarea sa imediată, ca urmare a publicării oficiale a deciziei CCR care constituie o impiedicare la executare”, mai spunea cererea.

Liviu Dragnea rămâne la închisoare și fostul președinte al PSD mai are dreptul la o singură cale de atac, iar ulterior, avocații săi caută alte soluții pentru a-l scoate din închisoare înainte de termen.

„Miră pe cineva această decizie? Avem la îndemână contestaţia la completul de cinci ulterior. Dacă se respinge şi contestaţia, dl Dragnea va rămâne acolo şi vom vedea ce vom mai face. Asta nu a fost o cale de atac, a fost o contestaţie la executare, definitiv diferită de calea de atac. De altfel, asta am şi spus în instanţă, este o contestaţie la executare, care are legătură doar cu detenţia”, a declarat Flavia Teodosiu pentru DC NEWS.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *