Legea eliminării pensiilor speciale a fost atacată la Curtea Constituțională. Argumentele Avocatului Poporului
Legea eliminării pensiilor speciale a fost atacată la Curtea Constituțională. Argumentele Avocatului Poporului

Legea eliminării pensiilor speciale a fost atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber. „Întreaga lege este lovită de vicii de neconstituționalitate extrinsecă”, susține Avocatul Poporului, care a reacționat în doar câteva zile de la adoptarea legii în Parlament. Magistrații Instanței Supreme au decis și ei, miercuri, sesizarea instanței de control a Constituției.

Renate Weber susține în sesizare că legea nu respectă condițiile cerute de Constituție și legislația în vigoare în ceea ce privește respectarea parcursului legislativ, potrivit PsNews.

Deputații au adoptat, marţi, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale. Camera Deputaților este forul decizional.

PNL a livrat cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale, a declarat apoi deputatul liberal Florin Roman.

Grefieri și magistrați din mai multe orașe și-au întrerupt activitatea în semn de protest față de această inițiativă. Ei susțin că beneficiază de acest tip de pensie deoarece este nevoie de o compensație pentru faptul că, potrivit legii, ei nu pot desfăşura alte activităţi, ca sursă de venit pe lângă salariu.

USR a susținut că nu pot fi eliminate pensiile magistraților, pentru că există o decizie a Curții Constituționale în acest sens și a propus un amendament pentru plafonarea acestora. Amendamentul a fost respins în Comisia de muncă, iar în plen nu a fost supus votului.

Deputatul USR Cristian Seidler i-a acuzat pe social-democrați și pe liberali că, prin păstrarea în lege a prevederii care elimină pensiilor magistraților, se intenționează ca legea să fie adoptată de formă, iar apoi să fie respinsă la Curtea Constituțională.

Întrebat dacă PNL a ţinut cont de observaţia USR, potrivit căreia este posibil ca legea să fie atacată la CCR, Florin Roman a răspuns: „Nu comentez ceea ce spune USR, USR-ul avea posibilitatea să pună mâna pe un pix, să facă un proiect foarte bun, să vină cu el dinainte şi atunci probabil că discutam de un alt proiect care era şi el controversat sau discutat”.

De fapt, USR chiar a venit cu un proiect de lege care prevedea plafonarea pensiilor speciale în cazul magistraților, tocmai pentru a nu exista riscul ca judecătorii CCR că declare legea neconstituțională, arată sursa citată.

În România sunt aproximativ 8.000 de grefieri, iar dintre aceştia, 6.000 protestează pentru a nu intra în vigoare legea eliminării pensiilor speciale, astfel că nu se mai judecă procesele din instanțe.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *