Ludovic Orban, către Florin Cîțu, la şedinţa solemnă din Parlament: „Cum să-i dai cuvântul lui Șoșoacă în locul meu?”

Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, s-a arătat nemulţumit miercuri, de faptul că nu i s-a acordat cuvântul în cadrul şedinţei de plen comun pentru aniversarea a 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Acesta i-a reproşat lui Florin Cîţu, care a condus şedinţa, că, din partea parlamentarilor neafiliaţi, i-a dat cuvântul senatoarei Diana Şoşoacă.

La finalul şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, Ludovic Orban i-a reproşat lui Florin Cîţu, șeful Senatului, că își bate joc de un eveniment festiv.

„Cum să-i dai cuvântul lui Şoşoacă în locul meu?”, i-a reproşat Ludovic Orban lui Cîţu, au relatat, pentru News.ro, surse prezente în plenul Parlamentului.

Fostul lider PNL era nervos că a fost ignorat când a solicitat cuvântul, iar din partea parlamentarilor neafiliaţi a fost preferată ca vorbitor senatorul Diana Şoşoacă.  La incident au asistat o parte din miniştri şi Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ludovic Orban a anunțat luni că deputații care l-au urmat în Forța Dreptei vor forma un grup parlamentar, care va fi condus de Violeta Alexandru.

„Vreau să informez opinia publică despre formarea grupului parlamentar al deputaţilor independenţi, de dreapta. 13 deputaţi care şi-au dat demisia din PNL odată cu decizia conducerii PNL de a readuce PSD la guvernare. Am luat decizia de a constitui un grup parlamentar, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi în conformitate cu hotărârile CCR care au fost date cu privire la această speţă. Suntem 13 deputaţi. Liderul grupului parlamentar va fi Violeta Alexandru, vicelider domnul deputat Nicolae Giugea, iar secretarul grupului va fi domnul deputat Claudiu Chira. Numele grupului este grupul deputaţilor de dreapta”, a declarat Ludovic Orban, citat de news.ro.

El a adăugat că „grupul îşi propune să rămână credincios angajamentelor şi promisiunilor care au fost luate de conducerea PNL în campanie electorală, promisiuni care au fost trădate odată cu constituirea Guvernului PSD-PNL”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Trump ar fi amenințat că „va bombarda Moscova” dacă Rusia atacă Ucraina – Reacția Kremlinului

O înregistrare audio în care Donald Trump afirmă că...

Ultima zi de mandat pentru trei judecători CCR: Primele de peste 30.000 de euro rămân în vigoare

Președintele Marian Enache și judecătorii Livia Stanciu și Attila...

Ajutor de stat de 50 de lei pentru facturile la energie: care sunt veniturile luate în calcul și cine poate beneficia

Consumatorii vulnerabili de energie electrică pot solicita un ajutor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine