joi, octombrie 1, 2026
20.6 C
București

Ludovic Orban cere soluții pentru tăierea ”pensiilor nesimţite” ale polițiștilor și militarilor. Vrea să mărească și vârsta lor de pensionare

Ludovic Orban a pus gând rău ”pensiilor nesimţite” ale polițiștilor și militarilor și cere soluții miniștrilor din subordine măsuri pentru a le micșora. Recalcularea acestora s-a făcut prin „umflarea”, pe ultima sută de metri, a veniturilor celor ce urmau să se pensioneze, consideră Orban. Mai mult, prim-ministrul României ar vrea să umble și la vârsta de pensionare care în aceste cazuri este de aproximativ 40 de ani.

„Cumva ar trebui, doamna ministru al Muncii, domnul ministru de Interne, domnul ministru al Apărării, să ne uităm un pic şi la vârsta de pensionare şi, de asemenea, să vedem cum putem asigura recalcularea pensiilor nesimţite, cele care au fost făcute prin umflarea pe ultima sută de metri a veniturilor pentru a se ajunge la o pensie mai mare decât e plafonul acum, şi anume salariul brut.

Trebuie să corectăm aceste nedreptăţi, pentru că provoacă o nemulţumire profundă, inclusiv pentru cadrele militare, pentru jandarmi, pentru că şefimea şi-a tras pensii nesimţite profitând de portiţele lăsate în actul normativ şi aşa ne-am trezit cu pensii de 15.000, 20.000, care sunt chiar o sfidare la adresa unui om care a muncit o viaţă şi care la finalul unei cariere de 35-40 de ani are o pensie cât de cât rezonabilă” a spus prim-ministrul Ludovic Orban, potrivit PsNews.

Ludovic Orban le-a atras atenția miniștrilor de resort să găsească soluții de tăierea pensiilor în concordanță cu Constituția României și care să fie aliniate la cele găsite de restul statelor europene.

„Aceste soluţii trebuie cântărite foarte bine, analizate, studiată foarte bine baza legală şi constituţională şi nu uitaţi de analiza comparativă a sistemelor publice de pensii din ţările europene pe care le-am convenit” a adăugat Ludovic Orban, la începutul ședinței de guvern de marți.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, i-a răspuns că a găsit câteva soluţii, pe care le va discuta în Guvern.

Ultimele știri

Marius Tucă: arestarea lui Călin Georgescu nu e întâmplătoare. „Cineva vrea neapărat să arunce România în aer, după părerea mea”

Marius Tucă spune că arestarea lui Călin Georgescu a fost făcută la comandă și avertizează asupra unei tensiuni periculoase în societate.

Viceprimarul din Timișoara s-a lovit de tramvai cu o zi înainte să preia locul lui Fritz. S-a lăsat doar cu pagubă la buget

Viceprimarul Ruben Lațcău ar fi intrat cu mașina într-un tramvai, cu o zi înainte să preia interimatul Primăriei Timișoara de la Dominic Fritz.

Susținătorii lui Georgescu au cântat Imnul la arestul central. Naistul Nicolae Voiculeț a condus mulțimea

Susținătorii lui Călin Georgescu au cântat Imnul Național la Arestul Central, condus de naistul Nicolae Voiculeț.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine