Ludovic Orban i-a invitat pe liberali să facă o comparație între el și Cîțu. Comunicarea este fundamentală în politică, iar dacă nu ştii să comunici este foarte greu să faci ceva, „inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală”, a declarat Ludovic Orban, președintele PNL, duminică, la şedinţa Colegiului Director Judeţean PNL Ilfov.

Ludovic Orban a enumerat calitățile necesare unui lider și i-a invitat pe liberali să facă o comparație între el și Florin Cîțu.

„A comunica este fundamental în politică, dacă nu ştii să comunici este foarte greu să faci ceva, inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală. Puteţi compara şi aveţi aparatul necesar cei mai mulţi dintre dumneavoastră să vă daţi seama care guvern a fost mai performant. Cântăriţi cu mare atenţie, pentru că alegerea care se va face pe 25 septembrie este o alegere şi de valori, principii, convingeri, doctrină”, a declatat Ludovic Orban la prezentarea moţiunii de candidatură la preşedinţia PNL.

Totodată, Ludovic Orban le-a cerut participanţilor la şedinţă să analizeze la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl vor alege, „cine creşte şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi”.

„Analizaţi la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl veţi alege. Cine creşte încrederea în PNL dintre candidaţi şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi. Cine are, într-adevăr, tot bagajul de cunoştinţe, cine are experienţa să poată să conducă, cine are lidership-ul, charisma, empatia, capacitatea de comunicare pe limba omului”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Totodată, Ludovic Orban a declarat, vineri, în şedinţa Comitetului Director al organizaţiei Vaslui, că se consideră capabil să conducă în continuare formațiunea, afirmând că „poartă o răspundere foarte mare pentru destinul PNL„.

„M-am hotărât să candidez pentru că am convingerea interioară că am capacitatea de a conduce în continuare PNL spre o evoluţie pozitivă, spre o guvernare performantă şi mai ales am puterea, ştiinţa şi energia de a pregăti PNL pentru un an crucial, care va fi anul 2024. (…) De 30 de ani sunt implicat în viaţa politică şi chiar dacă unii zic că nu mai am benzină, eu le spun că am o energie pe care poate nici unii de 30-40 de ani nu o au”, a menţionat Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *