Ludovic Orban a afirmat, luni, că i-ar fi ruşine să ajungă preşedinte al PNL aşa cum a ajuns Florin Cîţu, adăugând că acesta nu va mai fi prim-ministru sau, dacă va mai fi, „va fi din mila PSD”.

„Florin Cîţu nu înţelege un lucru: chiar dacă a ajuns cum a ajuns, dacă aş fi în locul lui, mie mi-ar fi ruşine să ajung preşedinte al PNL aşa cum a ajuns el. Florin Cîţu nu înţelege un lucru – nu va mai fi prim-ministru sau, dacă va mai rămâne prim-ministru, va rămâne numai din mila PSD, iar să rămâi prim-ministru din mila PSD înseamnă să-ţi baţi joc de toţi simpatizanţii PNL, care din ce în ce mai puţin cred în Florin Cîţu şi se întreabă oare ce s-a întâmplat cu PNL de a putut să mizeze pe un om care, practic, a devenit pentru un număr uriaş de cetăţeni o persona non-grata”, a declarat Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului.

Ludovic Orban a calificat victoria lui Florin Cîţu la alegerile pentru preşedinţia PNL drept „o lovitură de partid”. În opinia lui Orban, mandatul lui Cîţu în fruntea partidului va dura foarte puţin.

Întrebat cât estimează ca va dura mandatul de preşedinte al PNL al lui Florin Cîţu, Ludovic Orban a răspuns: „Foarte puţin. Acum nu sunt futurolog sau nu sunt Mafalda să vă zic cât”.

„Inclusiv dintre cei care l-au sprijinit pe Cîţu deja pun la cale cu cine să-l schimbe. Cîţu nu înţelege pe ce partitură a jucat şi că a fost un pion pe tabla de şah şi nicidecum regina”, a susţinut Ludovic Orban.

Fostul președinte PNL Ludovic Orban a mai afirmat că nu poate fi redus la tăcere și că la „așa-zisul” congres PNL a fost încălcat dreptul la alegere.

„Dacă cineva își imaginează că poate să îmi închidă gura, înseamnă că nu mă cunoaște. Sâmbătă şi duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârşite în ultimii 31 de ani. După o campanie în care racolarea în echipa câştigătoare s-a făcut mai mult cu arcanul, după o campanie în care au fost daţi afară din funcţii publice de liberalii din echipa lui Cîţu zeci de susţinători ai mei din PNL”, a mai spus Ludovic Orban.

„După o campanie care a fost caracterizată prin presiuni, prin ameninţări, prin utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, după o campanie în care au fost utilizate promisiuni de bani publici către reprezentanţii PNL din administraţia locală, după o campanie în care preşedintele PNL a fost atacat mai mârşav decât a fost vreodată atacat de PSD, totul a culminat cu un aşa-zis congres în care a fost încălcat în mod flagrant şi grav un drept fundamental în democraţie – libertatea de a alege liber”, a mai spus Ludovic Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *