marți, octombrie 13, 2026
14.4 C
București

Macron, blocat în trafic din cauza lui Trump: „Ghici ce – aștept pe stradă pentru că totul este blocat din cauza ta” | VIDEO

Președintele francez Emmanuel Macron s-a confruntat luni seară cu aglomerația newyorkeză exact ca un simplu pieton. În drum spre Misiunea Permanentă a Franței la ONU, liderul francez a fost oprit de poliția locală chiar înainte să traverseze strada, pentru că urma să treacă coloana oficială a președintelui american Donald Trump, scrie Reuters.

 

Un polițist vizibil stânjenit i-a explicat situația lui Macron, surprins în mijlocul grupului său de colaboratori: „Îmi pare rău, domnule președinte, îmi pare foarte rău. Doar că totul este blocat în acest moment. Vine un convoi”.

Macron nu a pierdut ocazia să glumească. „Dacă nu-l vedeți, lăsați-mă să trec. Voi negocia cu dumneavoastră”, a răspuns președintele francez, făcând aluzie la negocierile politice pe care le va purta săptămâna aceasta, în cadrul Adunării Generale a ONU, arată sursa citată.

Forțat să aștepte pe trotuar, liderul de la Paris a decis să-l sune direct pe Donald Trump pentru a transforma momentul într-o ironie amicală. „Ghici ce – aștept pe stradă pentru că totul este blocat din cauza ta”, i-a spus Macron, potrivit unei înregistrări video care circulă pe rețelele sociale.

Președintele francez a adăugat că și-ar dori să aibă „o scurtă discuție” cu Trump și cu reprezentanții Qatarului despre situația din Fâșia Gaza.

O sursă apropiată Palatului Élysée a confirmat ulterior pentru Reuters că apelul telefonic a avut loc chiar în timp ce Macron mergea pe jos spre sediul misiunii franceze. Discuția a fost descrisă drept „caldă și prietenoasă” și a oferit ocazia de a aborda mai multe dosare internaționale.

 

Ultimele știri

Dan Dungaciu, ironic după ce Grindeanu a vorbit despre alegerile anticipate: ‘Foarte eficient. PSD a mai făcut o comisie. E ridicolul dus la absurd’

Dan Dungaciu spune că anunțul PSD privind o comisie pentru anticipate e doar o formă de presiune politică, „ridicolul dus la absurd”.

Luca Niculescu, victorie de moral în Parlament: Are sprijinul deputaților din zona minorităților naționale

Luca Niculescu a primit sprijinul deschis al grupului minorităților naționale, condus de Varujan Pambuccian, pentru votul din Parlament.

Grindeanu lansează avertismentul extrem: „S-ar putea să devenim martorii unui faliment național” / Ce scenariu politic îl îngrijorează

Sorin Grindeanu avertizează că anticipatele ar putea duce la un „faliment național” și exclude categoric un Guvern tehnocrat sau hibrid.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine