miercuri, septembrie 23, 2026
12.6 C
București

Mama drogatului de la 2 Mai a fost reținută pentru 24 de ore. Ce acuzații i se aduc Mirunei Pascu

Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul implicat într-un accident mortal în 2 Mai, a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii DIICOT. Aceasta a fost scoasă din sediul DIICOT, unde a fost audiată și dusă în arestul Poliției. Ea este suspectată de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, după ce ar fi încercat să influențeze martori din dosar.

Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, a fost pus sub control judiciar după ce a fost audiat de procurorii DIICOT. La audieri au fost prezenți și mama lui Vlad, Miruna Pascu, și fiul, Vlad Pascu. La final, tatăl lui Vlad Pascu a intrat cu motocicleta in jurnaliștii aflați pe trotuar care voiau să-i ia declarații.

În cadrul aceleiași anchete, Duma Tudor, zis Maru, prieten apropiat al lui Vlad și considerat principalul său dealer de droguri, a fost audiat. Maru este acuzat și că ar fi spart farmacia Spitalului Floreasca chiar înainte să fie ridicat de DIICOT. El ar fi furat câteva pungi cu ser fiziologic și și-ar fi scris numele pe coșul de gunoi al farmaciei, transmite B1TV.

Procurorii anchetează o rețea de traficanți de droguri din care Vlad Pascu făcea parte. Numele a 9 persoane au fost vizate în urma a 11 percheziții efectuate în această anchetă. Cei implicați sunt acuzați de trafic de droguri și alte infracțiuni legate de consumul și distribuția de stupefiante.

Anchetatorii au stabilit că Vlad Pascu și grupul său de prieteni consumau droguri atât de la dealerul Maru, cât și de la doi frați, Ștefan și Antonio Constantin, ambii din Sectorul 4 al Bucureștiului. După accidentul din 19 august, în care Vlad Pascu a fost implicat, autoritățile au intensificat ancheta legată de traficul și consumul de droguri în acest caz.

Ultimele știri

În Parlament se fac deja calcule post-Mureșan: Don Quijote al liberalilor este trecut la ”pierdute” și liderii se gândesc la următorul pas

Mureșan continuă demersul de formare a guvernului, fără sprijin parlamentar suficient. Liderii politici discută deja despre următorul candidat la premier.

Kelemen Hunor îl contrazice pe Siegfried Mureșan. „Nu poți să spui că PSD nu este pro-european”

Kelemen Hunor spune că Mureșan greșește când pune la îndoială caracterul pro-european al PSD, în plină criză a învestiturii Guvernului.

Incident la Tribunalul București. Un fan al lui Georgescu, ridicat de jandarmi. Lumea a izbucnit în lacrimi

Un fan al lui Călin Georgescu a fost ridicat de jandarmi la Tribunalul București după ce a forțat cordonul de siguranță.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine