Mama tânărului drogat care a omorât doi oameni în stațiunea 2 Mai este acuzată că ar fi încercat să amenințe și ar fi șantajat mai mulți martori din dosarul de trafic de droguri în încercarea de a-și scăpa fiul. Între timp, femeia a făcut declarații în fața anchetatorilor.

Mama lui Vlad Pascu a fost reținută după mai multe ore de audieri. Ea este suspectă pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției, pentru că ar fi încercat să șantajeze martori în cauza privind drogurile în care este implicat fiul său. Odată cu deschiderea dosarului de trafic de droguri de către DIICOT, mai multe numere de telefon au fost puse sub interceptare. Este vorba despre cele ale apropiaților lui Vlad Pascu, tineri care fac parte din gaşca cu care fusese la mare. Așa au descoperit procurorii că unii dintre ei au fost sunați de Miruna Pascu și convinși să nu spună nimic rău despre fiul său.

Miruna Pascu și-a recunoscut faptele

Femeia și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor și a încercat să explice cumva faptele fiului său povestind că acesta a trăit într-o familie dezorganizată.

”În condițiile în care sunt probe și acele mesaje au ajuns la procurori este clar că a mers pe cartea aceasta a sincerității, încercând să își obțină, poate, scăparea de arestul preventiv, poate un control judiciar, dar în continuare să meargă cu un acord de recunoaștere cu procurorii, astfel încât să poată scăpa de închisoarea cu executare.

Trebuie să spunem că mama lui Vlad Pascu, în declarația pe care a dat-o, a făcut practic o istorie a familiei și, din toate informațiile oferite procurorilor, reiese că Vlad Pascu face parte dintr-o familie total dezorganizată, de aici și atitudinea acestuia și tot ce s-a întâmplat.

Practic, părinții acestuia sunt despărțiți de ani buni, iar băiatul a ales să locuiască cu tatăl său, cel mai probabil pentru că avea o libertate mult mai mare și am văzut din atitudinea tatălui că se apropie cumva, ca și comportament, de fiu, apropo de acel incident de la DIICOT”, a explicat jurnalistul Antena 3 CNN, Dragoș Boța.

Mama lui Vlad Pascu a încercat să își scape fiul

”Tânărul, de fapt, era de capul lui și făcea numai ce voia. Era cu prietenii lui, cu gașca lui, cu care se droga. Trebuie să mai spunem o chestiune foarte importantă. Este evident că Vlad Pascu primea și bani, poate de la tată, poate din traficul de droguri, asta rămâne să ne spună procurorii.

Cert este că, după acel moment al accidentului, tatăl lui Vlad Pascu a venit în România, au fost acele momente imediat după începerea anchetei, iar mama, așa cum spuneam, a recunoscut faptul că a încercat să îl scape pe fiul său cu care, de altfel, se întâlnea foarte rar”, a mai spus Dragoș Boța la Antena 3 CNN.

Tatăl lui Vlad Pascu, dosar penal

Între timp, tatăl lui Vlad Pascu a fost și el audiat și a fost pus sub control judiciar pentru nerespectarea regimului armelor. În timpul perchezițiilor, la domiciliul acestuia au fost găsite mai multe gloanțe.

La plecarea de la DIICOT, Mihai Pascu a fost implicat într-un incident cu jurnaliștii. A încercat să scape de întrebări, demarând în forță și fiind pe punctul de a lovi cu motocicleta operatorii. Politia s-a autosesizat și face cercetări pentru părăsirea locului accidentului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *