Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că PSD va vota moțiunea depusă de USR PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge la vot, în plen. Dacă moțiunea USR PLUS – AUR nu ajunge în plen, Ciolacu a precizat că „suntem dispuși să vorbim cu USR și AUR pentru o moțiune”.
Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, social-democraţii o vor vota, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate, a anunțat Marcel Ciolacu.
„Dacă moțiunea alianței USR AUR va ajunge la vot, în plen, atunci PSD o va vota. Dar nu să se întoarcă Barna în Guvern și Ghinea, să nenorocească PNRR-ul, ci vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianța USR AUR trebuie să susțină acest demers. Dacă moțiunea alianței USR AUR nu ajunge la vot în plen suntem dispuși să vorbim cu USR și AUR, să convenim un text al moțiunii, să semneze moțiunea pentru a avea cele 234 de voturi și în 10 minute o depunem. Guvernul Cîțu trebuie să plece”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a spus că reprezentanții PSD vor participa la ședința Birourilor Permanente Reunite, convocată luni, la ora 12.00, pentru a discuta calendarul moțiunii.
Potrivit liderului social-democrat Marcel Ciolacu, creatorii acestei crize își doresc ca PSD să decidă cine câștigă, între PNL și USR PLUS.