Mașină strivită între două TIR-uri, pe Autostrada A1, la Ciorogârla. Au murit trei oameni

O mașină a fost complet strivită, între două TIR-uri, în accidentul grav de pe Autostrada A1, la Ciorogârla. Inițial, salvatorii nu au putut nici măcar să identifice câte persoane se aflau în autoturism.

Salvatorii ISU au confirmat trei decese până în acest moment. Datele nu sunt finale, întrucât mașina a fost distrusă complet și este, în continuare, extrem de dificilă identificarea numărului de victime.

„La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 8:14, polițiștii Brigăzii Autostrăzi A1 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe autostrada A1 km 17, în zona localității Ciorogârla, pe sensul de mers Pitești- București, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 tiruri și 2 autoturisme, soldat cu rănirea mai multor persoane.”, au transmis polițiștii, înainte ca salvatorii să ajungă la persoanele strivite.

Două persoane au fost scose din al doilea autoturism împlicat în accident și dintr-un TIR, de echipajele de descarcerare. O victimă a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar a doua a primit îngrijiri medicale la fața locului și urmează să ajungă la o unitate medicală cu o ambulanță. Unul dintre șoferii de TIR nu are probleme medicale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Brigăzii Autostrăzi A1, echipaje medicale SMURD si pompierii militari, pentru efectuarea activităților din competență.

Traficul este blocat, fiind deviată circulația pe sensul către Capitală de la kilometrul 23, către Bolintin Deal, a precizat Infotrafic.

Ultimele știri

Reforma administrativă sperie primarii din orașele mici. „Nu se înghesuie nimeni” să facă comasare voluntară

Peste 55% dintre orașele din România riscă retrogradarea sau comasarea. Primarii acceptă reforma în principiu, dar se tem de pierderea statutului de oraș.

Rafinăria Petrotel-Lukoil repornește producția. Primele tone de carburanți ajung pe piață pe 17 noiembrie

Rafinăria din Ploiești reia producția. Primele carburanți ar urma să ajungă pe piață pe 17 noiembrie.

Sorin Grindeanu anunță primele două județe care vor să se unească, fără să mai aștepte proiectul Guvernului

Sorin Grindeanu anunță că Ialomița și Călărași vor să își unească județele, fără să aștepte proiectul Guvernului de reformă administrativă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine