sâmbătă, septembrie 26, 2026
12.5 C
București

Medicul Tudor Ciuhodaru, vaccinat cu trei doze, cere scoaterea certificatului verde. „O hârtie care nu a limitat transmiterea virusului”

Medicul Tudor Ciuhodaru solicită scoaterea certificatului verde, care și-a dovedit ineficiența, în opinia lui. Specialistul lucrează într-un spital COVID și a observat că o hârtie nu a limitat transmiterea coronavirusului.

Este necesară o schimbare strategie în privința abordării pandemiei, spune Tudor Ciuhodaru.

„Din punctul meu de vedere, trebuie o schimbare radicală de strategie în acest moment şi căutate soluţiile ca să trecem de la faza pandemică la cea endemică, aşa cum face Anglia, Irlanda, Israel.

E evident că acest paşaport a fost doar o hârtie care nu a limitat transmiterea virusului din punct de vedere epidemiologic şi puteai să circuli dintr-o ţară în alta”, a declarat Ciuhodaru, citat de Antena 3.

Medicul Tudor Ciuhodaru a precizat că s-a poziționat împotriva adoptării certificatului verde, care din punct de vedere medical nu are niciun fel de beneficiu.

„Eu am votat împotriva certificatului verde digital la nivel european, pentru că lanţul de transmitere epidemiologică nu se justifică.

Înainte de a se adopta acest certificat verde, se spunea că vaccinarea e o necesitate medicală. Certificatul ar trebui să fie recunoscut de OMS şi nu îmi amintesc să fi fost. Şi atunci ar trebui să stabilim ce putem face cu certificatul şi ce libertăţi ne permite (…)”, a mai transmis medicul de la UPU Iași, pentru sursa citată.

Ciuhodaru a mai explicat că este vaccinat cu trei doze, dar se opune adoptării pașaportului verde.

„Eu sunt vaccinat cu trei doze, lucrez într-un spital de suport COVID de la începutul acestei pandemii.

(…) Au fost foarte multe aberaţii în această pandemie”, a continuat medicul de la Iaşi.

Afirmațiile lui Ciuhodaru au fost făcute în contextul în care varianta Omicron se răspândește cu mare viteză și este aproape imposibil de evitat, potrivit ministrului Alexandru Rafila.

Ultimele știri

Kelemen Hunor nu e de acord cu uniformele obligatorii în școli. UDMR va vota împotriva proiectului

Kelemen Hunor se opune legii uniformelor obligatorii și cere parlamentarilor UDMR să voteze împotrivă în Camera Deputaților.

Nicușor Dan a cerut bani de pe Wall Street. România vrea finanțare americană pentru datorie și proiecte strategice

Nicușor Dan a discutat cu investitori americani la JP Morgan. România caută finanțare pentru datorie și proiecte strategice.

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimul an. Finanțele resping ofertele băncilor considerate prea scumpe

Randamentele cerute de investitori pentru datoria României au atins maximul ultimului an, iar leul a coborât la un nou minim istoric față de euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine