vineri, octombrie 2, 2026
14.4 C
București

Au apărut meserii noi recunoscute oficial în România, au dispărut altele vechi. Cu ce se ocupă „barista”

Meserii noi au fost recunoscute oficial în România, iar multe dintre profesiile care nu se mai regăsesc pe piața muncii au fost scoase din nomenclator. „Barista” este una din cele mai noi meserii recunoscute la noi, după modelul occidental.

Nomenclatorul “Clasificarea ocupaţiilor din România – COR” a fost modernizat prin contribuția deputatului PNL George Cristian Tuţă, așa cum a spus chiar el, pe Facebook.

Astfel, după mai multe dezbateri au fost publicate în Monitorul Oficial Ordinul pentru aprobarea Procedurii de actualizare a Clasificării Ocupaţiilor din România şi cel cu privire la modificarea şi completarea COR-ului, relatează B1TV.

„Toate ocupaţiile din România trebuie să se reflecte în nomenclatorul «Clasificarea ocupaţiilor din România – COR». Erau listate sute de ocupaţii, însă multe dintre ele nu mai există pe piaţa muncii. Le mulţumesc colegilor din Guvern care s-au implicat în acest proces de actualizare, dar şi tuturor partenerilor de dialog care şi-au adus contribuţia. Vreau să îi felicit şi pe cei care au reuşit să transforme un demers birocratic într-un proces inovativ, prin care au reuşit să eficientizeze procedura de actualizare al acestor ocupaţii ţinând pas cu modificările din piaţa muncii. De acum trebuie să ne concentrăm activ pe măsurile pe care le vom lua pentru meseriile viitorului. Este un proces activ, dinamic şi permanent. 80% din meseriile viitorului (2030) nu au fost inventate încă şi trebuie să fim pregătiţi pentru ce urmează”, a spus George Tuţă.

Meserii noi. Pe lista meseriilor care au fost adăugate în COR se numără următoarele:

  • Auditor de securitate cibernetică
  • Barman preparator de cafea (barista)
  • Manager transformare digitală
  • Specialist în reciclarea deşeurilor

Ocupaţii care nu mai sunt practicate în cadrul economiei naţionale şi s-au eliminat din COR:

  • Destrămător
  • Ștanţator filme
  • Operator truka
  • Teletipist
  • Telexist
  • Inspector telegrame
  • Tăietor garnituri de cadre
  • Caşerator şi şlefuitor de celuloid pentru carcase acordeoane
  • Râşnitor smalţ
  • Formator tuburi spectrale
  • Turnător valuri
  • Scuturător
  • Pieptănător
  • Montator de lipit ace
  • Pregătitor gogoşi de mătase (filator)
  • Înnodător fire de mătase naturală
  • Pâslitor
  • Preparator ulei de copite

Ordinul pentru aprobarea Procedurii de actualizare a Clasificării Ocupaţiilor din România şi cel cu privire la modificarea şi completarea COR-ului a fost publicate în Monitorul Oficial vineri, 11 februarie, cu numărul 141.

Ultimele știri

Ion Cristoiu acuză o operațiune de „frăgezire” a lui Bolojan. Vede o revenire la Coaliția PSD-PNL fără USR

Ion Cristoiu crede că Nicușor Dan pregătește o revenire la Coaliția PSD-PNL, prin presiuni asupra lui Ilie Bolojan.

Ce a declarat Ilie Bolojan la DNA despre întâlnirea cu Fănel Bogos. Precizările oficiale ale Guvernului

Premierul Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul lui Fănel Bogos. Guvernul spune că a răspuns tuturor întrebărilor procurorilor.

AUR acuză o manevră politică la DNA. Partidul spune că Bolojan este „flexibilizat” înainte de consultările de la Cotroceni

AUR acuză o manevră politică în spatele citării lui Bolojan la DNA, chiar înainte de consultările de la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine