Raed Arafat: Ar fi murit mai puțini români dacă se vaccinau mai mulți

Mai puțini morți de COVID s-ar fi înregistrat dacă românii se vaccinau într-o proporție mai mare, mai ales cei din categoriile vulnerabile, crede secretarul de stat Raed Arafat. Doar așa s-ar fi evitat mai multe decese și forme grave ale bolii care au ajuns în ATI, astfel că singura cale, mai ales pentru persoanele cu probleme de sănătate, este să se vaccineze în continuare, atrage atenția Arafat.

Mai puțini morți de COVID, numai prin vaccinare, consideră Arafat. „Este o dovadă fără niciun dubiu, indiferent cât se supără unii și alții, că vaccinații sunt mai bine protejați. Variantele care circulă nu sunt doar varianta Omicron. Este și varianta Delta care este mult mai patogenă, cu impact mult mai serios. Persoanele vaccinate au o protecție mai bună, decât cele nevaccinate. Riscul de a ajunge la ATI este mai mic. Faptul că noi am început cu nouă din zece persoane nevaccinate, acum suntem aproape opt din zece.

Dacă vedem grupele de vârstă, dacă vedem că există comorbidități asociate cu majoritatea, majoritatea deceselor sunt în anumite grupe de vârstă, în rândul persoanelor vulnerabile, unde vaccinarea este cea mai slabă, ne face să înțelegem că dacă persoanele respective erau vaccinate probabil că am fi avut mai puține decese și mai puține persoane în ATI” a explicat Raed Arafat.

Ultimele știri

Luca Niculescu anunță 57 de măsuri împotriva violenței asupra copiilor. Un milion de minori au trecut prin cel puțin un episod de abuz

Premierul Luca Niculescu a anunțat 57 de măsuri împotriva violenței asupra copiilor, pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de abuz în România.

Răzvan Dumitrescu dă de gol o „schemă” politică. Anticipatele ar fi tăiat din planul anti-AUR

Răzvan Dumitrescu susține că respingerea alegerilor anticipate a urmărit limitarea evoluției AUR pe scena politică.

Românii sunt tot mai pesimiști. Doar 19,1% cred că țara merge într-o direcție bună

Doar 19,1% dintre români cred că țara merge într-o direcție bună, arată un nou barometru INSCOP Research.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine