Profesorii vor primi o majorare a salariilor din ianuarie 2024, însă nu de 13%, aşa cum se stabilise, ci mai puţin, potrivit OUG.

Update 14:40 – Ministerul Finanţelor precizează că a fost o eroare în document, iar salariile profesorilor vor creşte cu 13% din ianuarie, în loc de 8%, aşa cum apare în OUG.

Profesorii vor primi o majorare a salariilor de doar 8% din 1 ianuarie 2024, şi nu de 13%, aşa cum se stabilise iniţial, potrivit OUG, potrivit Antena 3.

„(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic din sistemul naţional de învăţământ se majorează în anul 2024 cu 20% în două tranșe, după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 se acordă o majorare cu un procent de 8% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

b) începând cu data de 1 iunie 2024 se acordă diferența până la 20%”, se arată în OUG privind măsurile fiscal-bugetare.

Totuşi, potrivit unor surse Antena 3 CNN din Ministerul de Finanţe, salariile profesorilor ar creşte cu 13% din ianuarie, procentul anunţat anterior.

OUG: Salariile aleşilor locali cresc cu 5%

De asemenea, în ordonanţă mai apare majorarea salariilor aleşilor locali cu 5%.

Astfel, se majorează cu 5% salariile primarilor, viceprimarilor, presedinţilor de consilii judetene şi vicepreşedinţilor.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică locală şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX litera C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, se mai arată în OUG.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *