„Ministrul-fantomă” al Antreprenoriatului, răspuns la atacul PSD: Oprea lansase un program pe care l-a lăsat fără finanțare

Ministrul liberal al turismului și antreprenoriatului, Daniel Cadariu, numit „ministru-fantomă” de purtătorul de cuvânt al partenerilor de Coaliție, PSD, îi dă replica lui Ștefan Radu Oprea, fost deținător al portofoliului antreprenoriatului, și spune că a doua ediție a programului Start-Up Nation, lansată de social-democrat, rămăsese fără finanțare în 2019, la un an de la inițiere.

„Consider că declarația domnului Oprea a fost total neinspirată și oricum consider că discută, vorbește fără să se informeze în prealabil. Nu știe despre ce discută. Eu, în general, încerc să fiu foarte pregătit atunci când fac afirmații și să le pot și dovedi, motiv pentru care m-am uitat în acea perioadă, când domnia sa conducea un minister care includea și componenta de IMM-uri, lansase un program – Start-up ediția a doua, în decembrie 2018 și programul repsectiv a rămas fără finanțare în 2019. A trebuit să ajungem noi în decembrie 2021 să închidem ediția a doua”, a spus Daniel Cadariu, ministrul Turismului și Antreprenoriatului, citat de Digi 24.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea într-o postare ironică pe Facebook îl numește pe Cadariu „ministrul fantomă”. „Citesc o știre în care un lider marcant PNL spune că antreprenorii trebuie respectați. De acord cu această afirmație. Dar cum dovedești acest lucru, atunci când numești un ministru-fantomă la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului? Întreb pentru niște antreprenori”, a scris acesta. Social-democratul, care la rândul său a deținut în trecut funcția de ministru pentru antreprenoriat, ironizează astfel o declarație a Alinei Gorghiu care spunea că „prezenţa PNL în Guvern este garanţia cea mai puternică că antreprenorii sunt respectaţi”.

Ultimele știri

Claudiu Manda îi arată pisica lui Bolojan. România în recesiune tehnică, „experimentul s-a terminat”

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, îl avertizează pe...

Oana Țoiu, între gafe și agenda de securitate de la München: „Mă bucur că sunt aici, deși nu am nimic de zis”

Participarea României la Conferința de Securitate de la München...

Prețurile pentru apă și canalizare variază drastic în România. Unde sunt cele mai mici tarife

La începutul lunii februarie 2026, prețurile pentru apă potabilă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine