Mort după vaccin. Un bărbat de 35 de ani din Vaslui a murit la două zile după a doua doză de vaccin. Bărbatul suferea de afecțiuni cronice și făcea dializă.
Bărbatul de 35 de ani a decedat la spital la aproximativ 48 de ore de la cea de-a doua doză de vaccin, relatează Digi24. Până la acest moment, nu se știe cu care dintre vaccinurile aprobate fusese imunizată victima.
Mort după vaccin. Bărbatul suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă, iar potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă.
„Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul”, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Tânărul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.
Potrivit publicației locale Vremea Nouă, Andrei era fratele artistului vasluian Romeo Zaharia. Familia tânărului crede că și dializa și vaccinul a fost prea mult într-o singură zi pentru trupul firav al lui Andrei și este foarte posibil ca vaccinul să-i fi grăbit sfârșitul.
„Andrei și-a dus cu demnitate problemele de sănătate. Deși era dependent de dializă, avea și diabet, niciodată nu se plângea de dureri sau de suferințele îndurate. Era liniștit și avea un suflet extraordinar. Era blând, calm, mereu atent cu cei din jur, respectuos și săritor. Pe toată lumea ajuta, așa cum putea. Era cuminte și modest. Se căsătorise, era extrem de fericit și ultimii ani și i-a trăit cu bucurie, era împlinit. Suntem în stare de șoc, nu era încă timpul să plece”, a declarat un cunoscut al tânărului.