miercuri, iunie 11, 2025
20.2 C
București

Dacian Cioloș și-a exprimat prima nemulțumire în coaliție. Ce are împotriva lui Sorin Câmpeanu, noul ministru al educației

Nemulțumire în coaliția de guvernare, prima critică a fost formulată de președintele PLUS, Dacian Cioloș. Cioloș este nemulțumit față de prezența lui Sorin Câmpeanu în funcția de ministru al educației, care nu ar fi avut „un parcurs politic decent”. Cioloş a explicat că partenerii din coaliţie nu au avut posibilitatea de a interveni asupra propunerilor făcute de celelalte partide.

„Mi s-au cerut explicaţii şi cred că în noua configuraţie în care USR PLUS are responsabilitatea guvernării e nevoie să vorbim deschis şi cu transparenţă şi despre probleme sau lucruri pe care vrem să le facem sau să le asumăm împreună cu partenerii de coaliţie, dar şi despre lucruri cu care nu suntem confortabili. Asta am promis, asta fac. La fel ca o mare parte a societăţii civile, şi eu, personal, am o nemulţumire cu privire la prezenţa lui Sorin Câmpeanu în Guvern – şi, la fel, mulţi colegi ai mei. Îl cunosc de multă vreme, dar felul în care a acţionat politic şi profesional în ultimii ani e departe de ceea ce cred că ar trebui să fie un parcurs politic decent şi o referinţă pentru educaţia din România”, a scris miercuri, Dacian Cioloş, pe contul său de Facebook.

Nemulțumire în coaliția de guvernare. Cioloș explică faptul că Alianţa USR PLUS a putut acţiona în structura guvernului numai proporţional cu voturile primite.

„Nu am avut control pentru desemnările de miniştri ale partenerilor, aşa cum nici partenerii nu au avut pe cele ale USR PLUS. În acelaşi timp, ştiu că aveţi dreptate să fiţi nemulţumiţi şi să ne menţionaţi. Suntem responsabili de ceea ce va decide guvernul din care facem parte şi ne vom asigura că programul de guvernare va fi aplicat. Şi nu vom accepta derapaje de la program, de la angajamentele luate împreună, mai ales în Educaţie, un domeniu-cheie de care depinde viitorul tuturor”, a mai scris Cioloş.

Cioloș a mai spus că va rămâne receptiv la toţi cei cu idei şi cu experienţe bune în domeniul educaţiei.

Sorin Cîmpeanu, propus de PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a fost avizat pozitiv de către comisiile reunite ale Parlamentului, cu 20 voturi pentru, 13 împotrivă şi două abţineri. În cursul zilei de marţi, zeci de asociaţii şi personalităţi au cerut ca Sorin Cîmpeanu să nu fie nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Propunere controversată: Taxa care ar putea aduce 50 de miliarde de lei la buget

Măsura fiscală ar viza orice mișcare de bani din...

Avertisment fără precedent: Marea Britanie este deja în război cu Rusia și nu se mai poate baza pe sprijinul SUA

Experta americană în probleme rusești Fiona Hill a lansat...

Andrew Tate a dat petrecere la Brukenthal, în Sibiu. Invitații s-au distrat printre artefacte în curtea unui muzeu

Andrew Tate, milionarul britanic acuzat de proxenetism, a organizat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine