Premierul Nicolae Ciucă și-a depus miercuri moțiunea de candidatură pentru funcția de președinte al PNL, spunând că obiectivul său este „întărirea partidului și pregătirea alegerilor următoare”.

„Am decis să-mi depun moțiunea de candidatură pentru funcția de președinte al PNL. Am decis să-mi asum această responsabilitate după o discuție pe care am avut-o cu colegii și în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situații politice”, a spus Nicolae Ciucă.

PNL este astăzi la guvernare și are datoria să asigure stabilitatea țării, să guverneze eficient și să ofere românilor siguranța de care au nevoie dar și încrederea că vom depăși împreună cu bine acest context complicat. Una din condițiile esențiale pentru buna guvernare este ca în interiorul partidului nostru să existe o stare de armonie și o concentrare a tuturor asupra obiectivelor pe care ni le asumăm, cum de asemenea o altă condiție extrem de importantă este să avem o coaliție stabilă în care dialogul cu partenerii să fie calea de rezolvare a tuturor problemelor care pot să apară din cauza divergențelor ideologice”, a spus Nicolae Ciucă.

„De când am intrat în PNL am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza și de a asigura administrarea țării de la nivel local până la nivel guvernamental. Știu că există soluții ca lucrurile să se îmbunătățească în zonele în care nu stăm așa bine. Acest lucru va fi un efort comun al nostru, al tuturor. Acest lucru l-am spus tuturor colegilor mei. Acum nu este vorba despre o persoană, ci este vorba despre toată echipa liberală, care trebuie să fie conștientă că de activitatea fiecăruia dintre noi depinde scorul electoral al partidului”, a mai spus Nicolae Ciucă.

„Obiectivul meu este întărirea partidului și pregătirea alegerilor următoare. Dacă vom guverna bine, dacă vom reuși să ducem la bun sfârșit obiectivele pe care le avem în programul de guvernare, atunci și rezultatele vor fi evidente.

«Uniți pentru o Românie stabilă și puternică» este titlul moțiunii depuse și sper că după ce o vor analiza, colegii mei o vor vota”, a declarat Nicolae Ciucă, la sediul PNL

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *