marți, septembrie 29, 2026
21.7 C
București

Nicușor Dan a demis-o pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM București – Primarul a anunțat un control la club

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat vineri într-o postare pe Facebook că a demis-o pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM București. Principalul motiv este reprezentat de rezultatele slabe înregistrate de clubul sportiv bucureștean în ultima perioadă.

„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi.

Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară.

Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”, a precizat Nicuşor Dan pe contul personal de Facebook.

„În același timp, în urma semnalelor primite din interior, voi trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM București.Precizez că am toată prețuirea pentru performanțele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o privește activitatea ei în fruntea CSM București”, a adăugat edilul Nicușor Dan.

Ultimele știri

Tot mai puțini britanici și americani mai contează pe moștenire. Pensionarii preferă să-și cheltuiască banii pe vacanțe

Tot mai mulți pensionari din Marea Britanie și SUA preferă vacanțele în locul moștenirii lăsate copiilor. În România, situația e mult mai dificilă.

Adrian Veștea cere alegeri în toate filialele PNL. Vrea să se termine interimatul din partid

Adrian Veștea cere alegeri în filialele PNL și încheierea interimatului, susținând că rămâne prim-vicepreședinte al partidului.

Grindeanu neagă orice „înțelegere secretă” cu Nicușor Dan. Se aștepta să fie el nominalizat premier

Sorin Grindeanu neagă orice înțelegere secretă cu Nicușor Dan și spune că se aștepta să fie el nominalizat premier.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine