vineri, octombrie 9, 2026
23.2 C
București

Nicușor Dan a vorbit cu primarii de sector despre colectarea selectivă a deșeurilor

Discuția despre colectarea selectivă a deșeurilor i-a adus la aceeași masă pe edilii din București. Primarul general al Capitalei s-a întâlnit, joi, cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi reprezentanţii celor şase primării de sector. Tema principală a discuțiilor a fost colectarea selectivă a deșeurilor.

“Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă. O să urmeze şi o dezbatere publică. Şi moral, şi legal, trebuie să facem asta. (…) Am fost cu toţii de acord că trebuie să implementăm principiul ‘plăteşti cât arunci’, în sensul că pentru acele categorii de deşeuri care sunt amestecate – nu vorbim de acelea care sunt uşor de valorificat, cum este biodegradabilul, ci acelea care sunt amestecate – tariful trebuie să fie proporţional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori. Am decis cu toţii ca modalitatea în care sectoarele colectează şi selectează în Municipiul Bucureşti să fie unitară, tocmai pentru ca şi procesul de informare să fie mai rapid şi pentru ca să existe un confort în această zonă”, a spus Nicuşor Dan.

Bani europeni, disponibili pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Primarul Capitalei a precizat că sunt necesare o strategie nouă, precum şi un nou plan de acţiune în domeniu. În plus, va fi creată şi o asociaţie de dezvoltare intercomunitară.

“Este o problemă care a fost mult timp amânată în Bucureşti şi nu ne mai permitem să o amânăm. Important este că avem (…) o viziune comună despre cum trebuie tratate deşeurile în Municipiul Bucureşti. (…) Am decis împreună să creăm un ADI – o asociaţie de dezvoltare intercomunitară – primăria generală şi cele şase primării de sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare şi de tratare a deşeurilor din Bucureşti şi să putem să accesăm banii europeni, care pe exerciţiul 2014-2020 erau disponibili încă din 2014 şi nu au fost atraşi”, a spus primarul Capitalei.

La discuție au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, dar şi reprezentanţi ai ministerului fondurilor europene.

“Am convenit crearea unui grup de lucru şi următoarea întâlnire între primar, primari de sector şi ministru va avea loc peste două săptămâni”, a spus Nicușor Dan.

Principii de bază: „Poluatorul plătește” și „plătește cât arunci”

„Am avut o discuție surprinzător de aplicată azi, la PMB, despre gunoi. (…) Am fost bucuros că (…) am fost pe aceeași lungime de undă cu primarul general, ministrul mediului și primarii de sectoare. Mai precis, am agreat că principiile sunt: ”poluatorul plătește”, ”plătește cât arunci”, fracțiile valorificabile (ambalaje, deșeuri biodegradabile) ar trebui să aibă tarife foarte apropiate de 0”, a precizat primarul sectorului 2.
Radu Mihaiu a explicat că „Problema gunoiului nu se rezolvă peste noapte și nu se rezolvă ușor (ea trenează de foarte mulți ani). Dar voința politică există, energia există și înțelegerea între decidenți există”.

Ultimele știri

Dan Dungaciu critică lipsa de strategie a Uniunii Europene. Sociologul spune că Rubio joacă mai bine diplomatic decât europenii

Dan Dungaciu spune că Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică, comentând mesajul lui Marco Rubio pentru Europa.

Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Luca Niculescu și dinamitează USR

Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Niculescu și acuză USR că blochează țara prin conflicte permanente.

UE pregătește un răspuns economic la adresa Chinei. Adrian Negrescu: „Soluția nu este să interzici produsele chinezești”

Adrian Negrescu explică de ce interzicerea produselor chinezești nu e soluția și propune acorduri bilaterale, după modelul Mercosur.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine