Nicușor Dan anunță că e dispus să negocieze cu Crin Antonescu și Elena Lasconi pentru a evita o finală prezidențială între George Simion și Victor Ponta

Candidatul independent Nicușor Dan a anunțat marți seară la o emisiune Fanatik că e dispus să negocieze cu contracandidații săi Crin Antonescu și Elena Lasconi pentru a evita o finală prezidențială între George Simion și Victor Ponta.

Întrebat dacă s-ar retrage în favoarea lui Crin Antonescu sau Elena Lasconi dacă ar fi mai bine cotați în sondaje, Nicușor Dan a spus: ”e o propunere foarte corectă pentru că cel mai rău lucru pentru România ar fi o finală între Ponta și Simion. Să vedem cum evoluează sondajele până atunci. Sper să nu se confirme o astfel de finală. O să vedem peste 2-3 săptămâni”.

Jurnalista Denise Rifai a revenit cu întrebarea: ”Dacă se confirmă această finală Ponta Simion, ați fi dispus la o negociere cu Antonescu și Lasconi?”

Nicușor Dan a spus: ”Răspunsul e afirmativ pentru că nu e ceva mai rău pentru România decât o finală Ponta – Simion”.

Întrebat apoi cât de rapid ar trebui să aibă lor negocierea și eventuala retragere, primarul Capitalei a spus: ”haideți mai întâi să se confirme posibilitatea acestei finale. În măsura în care lucrul se confirmă, și mai avem cel puțin două săptămâni, trebuie să existe o discuție”.

Un sondaj Verifield publicat luni chiar de primarul Capitalei arată că el este cel mai bine clasat în comparație cu Crin Antonescu și Elena Lasconi. Sondajul indică însă o finală prezidențială  George Simion – Victor Ponta.

Dacă duminică ar avea loc alegerile prezidențiale, pe primul loc s-ar clasa George Simion – 35%, urmat de Victor Ponta – 21,2%, Nicușor Dan – 20,8%, Crin Antonescu – 16,4% și Elena Lasconi – 4,3%, potrivit sondajului citat.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Manevra lui Nelu Tătaru în procesul de șpagă. Ce au putut să ceară avocații

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat strămutarea...

Negocieri la Cotroceni cu partidele din coaliție. Măsurile fiscale prezentate președintelui Nicușor Dan

Negocierile pentru formarea noii coaliții de guvernare au continuat...

BNR avertizează asupra riscului de colaps bugetar al României. Începutul dezastrului a fost în 2019

Economistul deficit bugetar, viceguvernator al Băncii Naționale a României,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine