joi, octombrie 8, 2026
19.8 C
București

Șase luni pentru reforma pensiilor speciale. România riscă pierderea a 231 milioane de euro din PNRR

Cererea de plată numărul 3 din PNRR este parțial suspendată, având ca termen de soluționare șase luni, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat marți că cererea de plată numărul 3 din PNRR este parțial suspendată, principalul motiv fiind jalonul privind reforma pensiilor speciale. Conform ministrului, România riscă să piardă 231 de milioane de euro dacă nu rezolvă problema de echitate a acestor pensii în următoarele șase luni.

Două variante în discuție pentru reforma pensiilor speciale

Ministrul a precizat că discuțiile nu vizează pensiile militare, ci se concentrează pe echitatea impozitării pensiilor magistraților. Pentru rezolvarea acestei probleme sunt analizate două variante, conform B1TV:

“Sunt în lucru două variante. Varianta în care peste un anumit prag al pensiilor se va impune un anumit procent de impozitare a veniturilor, dar această măsură este parte a pachetului de măsuri pentru reforma fiscală, pentru că avem și un jalon în ceea ce privește reforma fiscală,” a explicat Boloș.

A doua opțiune, elaborată de experții Băncii Mondiale, vizează ajustarea procentului care se primește sub formă de pensie din venitul la data pensionării și a stagiului de cotizare luat în calcul.

“Acum este 85% din acest venit brut realizat și stagiul de cotizare luat în calcul este de 5 ani. În acest context discutăm de un procent și un stagiu de cotizare ajustat, dar și aici trebuie să definitivăm simulările împreună cu reprezentanții Comisiei Europene,” a adăugat ministrul.

Urgența finalizării renegocierii PNRR

Boloș a atras atenția asupra termenului limită pentru implementarea investițiilor din PNRR, subliniind că România mai are la dispoziție doar un an și jumătate pentru realizarea acestora.

“Noi trebuie să ne concentrăm acum pe înlocuirea proiectelor de investiții, astfel încât la final, când tragem linie, să nu ajungem să plângem după grantul de 13,7 miliarde euro pe care îl avem la dispoziție,” a avertizat ministrul.

El a insistat asupra necesității încheierii rapide a procesului de renegociere, menționând că pierderea lunii aprilie ar putea compromite întregul calendar al PNRR.

“Dacă pierdem luna aprilie și nu închidem renegocierea, s-a dus termenul pentru ca să putem închide PNRR din perspectiva renegocierii. Și e un mare risc pe care eu nu vreau să mi-l asum,” a concluzionat Marcel Boloș.

 

Ultimele știri

Ce poți face dacă ți se pare că plătești prea mult la întreținere. Ce documente ai dreptul să ceri administratorului

Avocatul Gelu Pușcaș explică ce poate face un proprietar care crede că plătește prea mult la întreținere și ce acte poate cere.

Nicușor Dan anunță mai multe burse FLEX pentru elevi. Până la 70 de liceeni români vor studia în SUA din 2027

Nicușor Dan anunță extinderea programului FLEX: până la 70 de elevi români vor studia un an în licee din SUA, din 2027.

SG-ul PSD explică scenariul în care social democrații ar putea vota guvernul Luca Niculescu: Atunci există baza unei discuții serioase

Claudiu Manda spune că PSD ar putea vota guvernul Niculescu dacă premierul desemnat schimbă strategia economică a României.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine